Radu Tudor, semnal de alarmă. Schimbare crucială în ceea ce privește securitatea mondială

Statele Unite urmează să se finalizeze, pe data de 2 august, procesul de retragere din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) cu Rusia, acţiune ce sporeşte temerile privind o nouă cursă a înarmării.

Jurnalistul Radu Tudor amintește pe blogul personal că pe data de 2 august expiră preavizul de şase luni dat Moscovei de Washington, prin care Administraţia SUA avertiza că se va retrage din acord în cazul în care Rusia nu se conformează până atunci prevederilor cuprinse în tratatul semnat în anul 1987.

„Preşedintele Donald Trump a anunţat în februarie că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, prin dezvoltarea rachetelor Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Deveselu, sistem strict defensiv

Asta in ciuda evidentelor ca sistemul balistic din Romania este 100% defensiv si ne-nuclear. Fapt cunoscut si de Rusia, care a filmat din interior Baza de la Deveselu.

La scurt timp după anunţul Washingtonului, preşedintele rus Vladimir Putin a transmis că ţara sa îţi suspendă obligaţiile prevăzute de acord.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a afirmat că "o frână inestimabilă în calea unui război nuclear" a dispărut. "Acest lucru probabil va amplifica, nu reduce, ameninţarea reprezentată de rachetele balistice", a adăugat liderul ONU, care a îndemnat toate părţile implicate să ajungă la un acord privind "o nouă cale comună pentru controlul armelor la nivel internaţional".

Numeroşi analişti au avertizat că încetarea acordului ar putea conduce la declanşarea unei noi curse a înarmării între SUA, Rusia şi China.

Un nou pact internaţional destinat să vină în locul Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care îşi încetează existenţa vineri, ar trebui să includă şi China, a declarat ministrul de externe german Heiko Maas, adăugând totuşi că Beijingul manifestă reticenţă în această privinţă, informează Reuters.

Un nou tratat privind controlul armelor nucleare nu ar trebui să includă doar SUA şi Rusia, ci şi China, a declarat Maas la postul de radio DLF, indicând că 'guvernul chinez este extraordinar de reticent şi, prin urmare, trebuie să continuăm să punem această problemă pe ordinea de zi'.

SUA au anunţat la 1 februarie că se retrag din pactul istoric încheiat la sfârşitul Războiului rece (1987), acuzând Rusia de încălcarea prevederilor tratatului.

Heiko Maas a declarat vineri că încetarea existenţei INF nu implică neapărat reînnoirea cursei înarmării la nivel global şi a adăugat că Europa nu va participa la niciun astfel de proces.

În acelaşi timp, ministrul de externe german a apreciat că odată cu încetarea INF, Europa pierde o parte din propria securitate, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

'Regretăm că Rusia nu a făcut ceea ce era necesar pentru salvarea INF. Mai mult, solicităm Rusiei şi Statelor Unite să menţină Tratatul de reducere a armelor strategice (Noul START)', a adăugat şeful diplomaţiei germane, făcând referire la condiţia pusă de SUA şi NATO Moscovei pentru păstrarea INF de a distruge noua rachetă, SSC-8 (cu rază medie de acţiune, capabilă să transporte focoase nucleare), care – potrivit lor – încalcă prevederile INF.

 

SUA nu mai au interdicție la rachete

Statele Unite nu mai au interdicţie de a deţine rachete cu rază medie de acţiune lansate de la sol începând de vineri, odată cu retragerea din tratatul cu Rusia privind controlul armelor, însă fondurile pentru testarea şi dezvoltarea de rachete s-ar putea epuiza în curând, potrivit unor oficiali citaţi de Reuters.

Washingtonul a anunţat anul trecut că se va retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia că nu a respectat înţelegerea. Moscova neagă acuzaţia că a încălcat tratatul şi spune că SUA s-au retras deoarece vor să urmeze o nouă cursă a înarmării.

În următoarele câteva săptămâni, SUA ar urma să testeze o rachetă de croazieră lansată de la sol. În noiembrie, Pentagonul intenţionează să testeze o rachetă balistică cu rază medie de acţiune. Însă ambele vor fi teste de arme convenţionale, nu nucleare.

Oficiali americani au declarat în această săptămână pentru Reuters că odată ce fondurile actuale se vor epuiza, testele şi cercetările viitoare vor fi în pericol, din cauza rezistenţei Camerei Reprezentanţilor, controlată de democraţi.

Spre deosebire de Senat, care este condus de republicanii preşedintelui Donald Trump, Camera Reprezentanţilor a refuzat să finanţeze solicitarea administraţiei de alocare a circa 96 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de rachete în versiunea sa privind bugetul pentru anul fiscal 2020 şi în legea privind politica de apărare.

"Dacă reducem asta, atunci diminuăm capacitatea Departamentului Apărării de a răspunde la încălcarea de către Rusia a tratatului", a spus un oficial american de rang înalt din domeniul apărării, rezumând mesajul Pentagonului către Congres.

"Nu va aduce tratatul înapoi, ci va ajuta Rusia", a mai spus el.

Pentagonul speră că finanţarea va fi restabilită când Camera Reprezentanţilor şi Senatul se vor consulta pentru a rezolva discrepanţele din legislaţie. O purtătoare de cuvânt a Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului a spus că aceste discuţii ar urma să aibă loc în următoarele săptămâni”, transmite Radu Tudor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel