Radu Banciu, proces cu Antena 1 și Antena 3: Jurnalistul B1 TV, obligat să-și ceară scuze publice

Jurnalistul Radu Banciu și B1 TV au pierdut definitiv un proces intentat de Antena 1 și Antena 3. Conform sentinței magistraților, "pârâții" trebuie să plătească în solidar despăgubiri de 50 de lei, iar realizatorul emisiunii "Lumea lui Banciu" să prezinte scuze publice la emisiunea sa, scrie paginademedia.ro.

Într-o ediție din februarie 2012 a emisiunii pe care o realizează la B1 Tv, Radu Banciu a prezentat o informație preluată de pe Facebook, potrivit căreia reporteri ai trustului Intact au cerut angajaților Carrefour să golească rafturile în care se aflau legume pentru a le filma fără produse creându-se astfel imaginea neadevărată a lipsei de produse alimentare.

„Îndobitocirea asta a populației este uluitoare. Și-au crescut audiențele pe glume din astea sinistre, iar oamenii le cred", a susținut atunci Radu Banciu.

Ulterior, Antenele au acționat în judecată atât pe Radu Banciu, cât și postul B1 TV, iar Judecătoria Sectorului 1 a decis în favoarea Antena Group în iunie 2014.

Decizia judecătorească a fost atacată cu recurs, însă Tribunalul București a decis recent să respingă recursul lui Banciu și B1 TV,  decizia find definitivă. 

Radu Banciu și B1 TV au pierdut procesul cu Andreea Berecleanu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel