Putin şi Xi Jinping, moment de destindere. Au gătit și-au băut împreună FOTO

Moment de destindere la forumul economic din Extremul Orient cu Vladimir Putin şi Xi Jinping în prim plan.

Preşedinţii rus şi chinez, Vladimir Putin şi Xi Jinping, şi-au oferit marţi un moment de destindere cu 'blinî' (un fel de clătite mai mici, dar mai groase) şi vodcă, în marja unui forum economic care are loc în Extremul Orient rus, informează AFP.

Reuniţi la Vladivostok pentru a discuta despre legăturile economice bilaterale şi Coreea de Nord, cei doi lideri au preparat 'blinî' în faţa camerelor de filmat şi au băut câte un gât de vodcă. În imaginile difuzate de mass-media oficiale (kremlin.ru), preşedintele rus şi omologul său chinez pot fi văzuţi purtând câte un şorţ de bucătărie, în timp ce întorceau în tigaie 'blinî' pe care le mâncau cu caviar, înainte de a ciocni.

Mai devreme în timpul zilei, preşedintele chinez şi-a exprimat satisfacţia pentru legăturile dintre cele două ţări, afirmând că 'prietenia lor nu va înceta să se consolideze'.

Nu este prima dată când Vladimir Putin şi Xi Jinping se lansează într-un mic exerciţiu de gătit. În iunie, în timpul unei vizite întreprinse în China, preşedintele rus, aflat mereu sub ochiul prezent camerelor de filmat, a preparat un 'blin' pe care l-a gustat Xi Jinping.

Întrevederea dintre preşedinţii rus şi chinez coincide cu începerea, marţi, a celor mai ample manevre militare organizate de Rusia după dezmembrarea URSS, exerciţii la care participă de asemenea China şi Mongolia. Exerciţiile - denumite 'Vostok-2018' ('Est-2018') - se desfăşoară în Siberia Orientală şi în Extremul Orient rus.

Vezi și: Preşedintele chinez Xi Jinping, în Rusia. Summit la care este invitat Kim Jong Un



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel