Putin și Medvedev și-au publicat declarațiile de avere pe 2017

Cei mai puternici doi oameni din Federația Rusă au dat publicității câștigurile salariale realizate pe parcursul anului trecut, când au exercitat funcțiile de președinte, respectiv prim-ministru.

Ediția online a gazetei rusești Vedomosti relatează despre publicarea de către Vladimir Putin și Dimitri Medvedev a declarațiilor de avere, conform legii, înainte de încheierea anului fiscal 2017. Dacă prim-ministrul Medvedev câștigă aproximativ la fel ca în 2016, președintele Putin a declarat un salariu anual de peste două ori mai mare decât în anul precedent.

Două apartemente și două mașini

Conform propriei declarații, Vladimir Putin a încasat în 2017 un salariu de 18,73 milioane de ruble (245.000 de euro), față de puțin peste 8 milioane de ruble cât a declarat în 2016 sau aproape 9 milioane menționate pentru anul 2015. Pe lista proprietăților mobile și imobile, Putin a trecut două apartamente - unul de 77 și altul de 155 metri pătrați - și două automobile rare de fabricație autohtonă marca GAZ M21, o mașină de teren Niva și o remorcă Skif.

Medvedev n-a primit mărire de salariu

Premierul rus Dimitri Medvedev declară un venit de 8,56 milioane de ruble (circa 100.000 de euro) aproape identic cu cel de anul trecut. Medvedev deține la rândul său două automobile clasice rusești: un GAZ-20 fabricat în 1948, repectiv un GAZ-21 din 1962. Soția sa, Svetlana, are în proprietate două locuri de parcare, un apartament de 368 metri pătrați și un automobil Volkswagen Golf din 1999.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel