Purtător de cuvânt al CoE: GRECO face referire la protocoalele clasificate în raportul de evaluare privind România

Organismul anticorupţie al Consiliului Europei, GRECO, face referire la protocoalele clasificate încheiate între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii în raportul de evaluare privind România făcut public marţi, a transmis AGERPRES un purtător de cuvânt al CoE, ca reacţie la o afirmaţie a preşedintelui Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE, Călin-Popescu Tăriceanu, a scris pe Facebook că experţii GRECO 'nu au avut nimic de comentat despre dezvăluirile din ultimii ani', între acestea fiind protocoalele secrete sau dosarele făcute la comandă. În concluziile raportului de evaluare a progreselor în implementarea măsurilor recomandate în 2015 pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, făcut public marţi, GRECO se declară preocupat de tensiunile politice continue în România în ceea ce priveşte reformele sistemului judiciar, cu consecinţele sale potenţial dăunătoare pentru combaterea corupţiei. Într-o notă de subsol la această concluzie, menţionată de purtătorul de cuvânt al CoE, GRECO constată cu regret că recenta publicare a protocoalelor clasificate încheiate între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii a ridicat întrebări cu privire la independenţa parchetului şi la admisibilitatea probelor obţinute în numeroase cazuri anticorupţie, subminând astfel credibilitatea eforturile anticorupţie anterioare extrem de apreciate. GRECO se referă la Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019 din 16 ianuarie 2019, în care se constată că astfel de practici încalcă securitatea juridică a cetăţenilor şi a dispus ca toate parchetele şi instanţele din ţară să verifice în toate procesele în curs dacă au fost respectate normele de procedură şi 'să fie luate măsuri legale adecvate'.

România a făcut foarte puţine progrese în adoptarea de măsuri pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor şi pentru a răspunde la îngrijorările legate de controversata sa reformă a sistemului judiciar, atrage atenţia organismul anticorupţie al Consiliului Europei, GRECO, în două rapoarte făcute publice marţi, exprimându-şi preocuparea profundă în special în legătură cu faptul că autorităţile române au ignorat complet recomandarea de a se renunţa la crearea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Prin urmare, GRECO face apel la autorităţile române să ia măsuri hotărâte pentru a obţine progrese tangibile cât mai repede posibil, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Europei.

În acest context, GRECO salută anunţul făcut de premierul Viorica Dăncilă la 4 iunie privind intenţia de a renunţa la controversatele reforme din domeniul justiţiei. Într-un raport de evaluare a progreselor în implementarea măsurilor recomandate în 2015 pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, GRECO precizează că România a respectat pe deplin doar patru dintre cele 13 recomandări. Autorităţile române au implementat parţial trei recomandări şi nu au implementat şase. Într-un raport de follow-up de evaluare a respectării recomandărilor transmise într-un raport ad-hoc privind reforma judiciară pregătit în cadrul procedurii urgente de evaluare din 2018, GRECO relevă că autorităţile au implementat doar una dintre cele cinci recomandări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel