Puci Turcia. Erdogan, noi măsuri dure

Autoritățile turce au emis mandate de detenție pentru 115 persoane, din 15 provincii, suspectate că ar avea legătură cu tentativa de puci eșuată din 2016, a anunțat vineri agenția turcă de presă Anadolu, citată de Reuters, scrie Agerpres.

Operațiunea a avut drept scop spargerea structurii financiare a rețelei clericului Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA, potrivit Anadolu.

Ankara îl acuză pe Gulen că a orchestrat tentativa de lovitură de stat militară din 15 iulie anul trecut, însă clericul neagă orice implicare. Turcia i-a cerut în mod repetat Washingtonului să-l extrădeze pe Gulen, dar în zadar.

După tentativa de puci, peste 50.000 de persoane au fost arestate, în așteptarea procesului, și alte circa 150.000 au fost demise sau suspendate din funcție, în armată, sectorul public și cel privat.

Prelungirea perioadei de epurări a provocat critici din partea organizațiilor pentru drepturile omului și a aliaților occidentali ai Turciei, care se tem că președintele Recep Tayyip Erdogan folosește puciul eșuat drept pretext pentru a înăbuși disidența.

Guvernul turc spune însă că măsurile sunt necesare având în vedere gravitatea amenințărilor cu care el se confruntă ca urmare a tentativei de puci, în care și-au pierdut viața 240 de persoane.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel