EXCLUSIV  PSD, etichetă pe seama salariilor şi a ajutoarelor sociale. Victor Negrescu: E fals! Strategie a dreptei pentru a câştiga electorat

salariu
salariu

Social-democratul Victor Negrescu, Coordonatorul PES activists România, a vorbit, într-un interviu acordat DC News, despre o informaţie falsă pe seama strategiei PSD privind salariile şi ajutoarele sociale. 

Victor Negrescu a abordat tema etichetei care i se pune PSD-ului cum că social-democraţii ar da salarii şi ajutoare sociale în detrimentul investiţiilor.

"În primul rând, nu dăm pomeni. De foarte multe ori se vehiculează cifre false în spaţiul public. De exemplu beneficiarii de ajutor social. Sunt 100.000; de multe ori se spune că sunt milioane. Sunt 100.000 de oameni care nu-şi găsesc un loc de muncă sau au nevoie de asistenţă, de protecţie. Cei care spun asta trebuie să se gândească la propria lor soartă. Dacă îţi pierzi locul de muncă nu vrei ca cineva să te protejeze sau să te ajute? Dacă ai un accident, nu vrei ca statul să te protejeze ca să-ţi revii? Toţi ne confruntăm cu această problemă.

Aceste mecanisme trebuie să existe. Sunt absolut necesare şi există în toate statele dezvoltate. Iar pentru a face aceste lucruri trebuie să ai un stat funcţional, iar sistemul public trebuie să beneficieze de venituri adecvate.

Un funcţionar, ca să-şi facă treaba, nu trebuie să trăiască cu grija zilei de mâine. Ca profesorul să se poată concentra pe activitatea educaţională, nu trebuie să mai aibă un al doilea job ca să trăiască. Ca doctorul să investească în competenţele sale nu trebuie să se gândească că trebuie să plece câteva luni pe an în străinătate ca să câştige acolo bani şi să se întoarcă.

Nu înţeleg această ruptură: sistemul public vs privat, tineri vs seniori, cei din centru vs periferie. Această divizare este strategia dreptei pentru a câştiga electorat şi pentru a face ca această societate să nu devină una mai stabilă", a explicat Victor Negrescu.

VIDEO:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel