Provident și Școala de valori, bursele stART, program pentru tinerii talentați

Provident Financial și Școala de Valori au venit în ajutorul mai multor tineri talentați din România.

Provident Financial România și Școala de Valori au lansat în septembrie 2014 cu sprijinul Ministerului Educației Naționale programul Bursele stART.

Prin intermediul său, 50 de tineri talentați la muzică, pictură și desen au fost selectați din peste 200 de candidați înscriși pentru a beneficia, timp de un an, de burse în valoare totală de 35.000 de euro pentru dezvoltarea talentului lor.

Juriul a fost format din specialiști și profesori români de artă, reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, ai Școlii de Valori și ai Provident Financial România. Bursele au fost folosite pentru: cursuri de vioară și pian, microfoane, șevalet, pensule, creioane special, actuarele, pânză, planșe, vopsea și acuarele de pictat haine, dar și tablete grafice.

Ce spune câștigătoarea unei burse

"Sunt foarte mulțumită de acest program de burse. Sunt sigură că oamenii care au creat acest program sunt persoane care știu că societatea actuală nu se paote dezvolta armonios decât prin cultură. Țara noastră a avut dintotdeauna un patrimoniu cultural frumos, a avut oameni care au creat emoții pentru cei de peste hotare și ale căror ecouri încă sună. Cred că această bursă îmi este de ajutpr în momentul de față. Sunt recunoscătoare că am fost acceptată", a zis Laura Greaca, câștigătoarea unei burse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel