Urmărește emisiunea live


Protocol de colaborare pe filiera cărnii de porc între două asociaţii ale crescătorilor de animale din România

Două asociaţii ale crescătorilor şi exportatorilor de animale din România au semnat vineri un protocol de colaborare pe filiera cărnii de porc pentru promovarea calităţii cărnii româneşti, accesarea de noi pieţe comerciale şi informarea consumatorilor. 

"Având în vedere necesitatea unei colaborări strânse pe filiera cărnii de porc, în contextul situaţiei comerciale globale, marii crescători de suine din Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) şi-au exprimat intenţia de a susţine creşterea raselor autohtone de suine. În acest sens sprijinul clar a venit astăzi, 14 iunie 2019, prin semnarea protocolului de colaborare între ACEBOP şi Asociaţia Crescătorilor de Suine Autohtone Mangaliţa şi Bazna (ACSAMB)", se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES de către cele două asociaţii. 

Prin semnarea acestui protocol cele două asociaţii vor să valorifice potenţialului profesional comun existent, să promoveze calitatea cărnii româneşti şi să acceseze pieţe noi comerciale. De asemenea, obiectivele protocolului semnat mai vizează realizarea de manifestări comune pentru informarea consumatorilor, sprijinirea iniţiativelor legislative în beneficiul membrilor şi intervenţii comune în caz de afectare a intereselor legitime şi legale ale celor două organizaţii. 

"Perioadă de frământări globale în filiera cărnii de porc"



"Trăim într-o perioadă de frământări globale în filiera cărnii de porc, pe care nu o putem depăşi decât dacă suntem uniţi. Suntem români, trăim româneşte, mâncăm româneşte şi avem valorile noastre româneşti la care ţinem împreună şi pe care trebuie să le transmitem generaţiilor viitoare", au spus preşedinţii celor doua asociaţii. La eveniment au participat Mary-Eugenia Pană - preşedinte ACEBOP, Maria Dan - secretar general al ACSAMB,  Balla I. Levente - vicepreşedinte ACSAMB şi Florica Bărbuceanu - directorul Institutului Naţional de Diagnostic Sănătate Animală (IDSA). 

Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa beneficiază şi anul acesta de o schemă de ajutor de minimis în valoarea de 4,6 milioane de lei. Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, pentru perioada 2018-2020, se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti. 

Ce reprezintă ajutorul de minimis



Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiţi cu titlu gratuit din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulţirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel. 

Furnizorii de purcei, crescătorii de porci şi procesatorii/alte persoane juridice, în baza cererii, pot solicita înscrierea în program, pe toată durata de desfăşurare a acestuia, cu condiţia ca cererea de plată şi documentele însoţitoare să se depună cu respectarea termenului prevăzut, dar nu mai târziu de 10 decembrie 2020. 

Din păcate, pe teritoriul României este prezent virusul pestei porcine africane care a decimat 365.595 de animale , cele mai multe peste 82% în exploataţiile comerciale. Până la data de 16 mai 2019, au fost despăgubiţi 8.643 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251,8 milioane de lei. Virusul era prezent în 84 de localităţi din 16 de judeţe, cu un număr de 397 de focare, dintre care 10 în exploataţii comerciale. Totodată, la nivel naţional au fost stinse până la acea dată 853 de focare. 

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. ANSVSA face precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel