Protocoale SRI - procurori. Toader: Timmermans şi CE au înţeles

Tudorel Toader
Tudorel Toader

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a convins şi a înţeles că sunt nefireşti protocoalele prin care autorităţile române din sistemul de siguranţă naţională să colaboreze cu procurorii în efectuarea de anchete penale, a declarat, la Strasbourg, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

El spune că există "unii critici de profesie", dar că, în schimb, a constatat o schimbare de abordare din partea prim-vicepreşedintelui CE, "care vrea dialog, care vrea colaborare şi care vrea identificarea celor mai bune soluţii pentru funcţionarea sistemului judiciar din România pentru consolidarea statului de drept".

"Şi dau acelaşi exemplu - dacă eu aş pleca de aici cu o singură idee, aş spune-o pe aceasta: în sfârşit, Frans Timmermans, Comisia au înţeles şi s-au convins de faptul că sunt nefireşti acele protocoale prin care autorităţile sistemului de siguranţă naţională - SRI - să colaboreze cu procurorii în efectuarea anchetei penale, pentru că nu au ce căuta.

Avem competenţe partajate la nivel legal, la nivel constituţional. Până la urmă, prim-vicepreşedintele, în mod oficial, a făcut referire spunând chiar că climatul a fost deteriorat prin aceste protocoale - climatul juridic, social. Şi cerea în acelaşi timp, oficial, ca autorităţile să vadă impactul pe care aceste protocoale le-au avut asupra vieţii juridice, sociale din România. Ăsta este un mare câştig", a declarat Toader, la Strasbourg, pentru Digi 24.

Frans Timmermans va formula o serie de "întrebări lămuritoare

"A nu se înţelege că ne dă recomandări pe care trebuie să le îndeplinim, că ne ducem spre un alt MCV. Vom răspunde cu plăcere. Poate dânsul are dubii asupra unei soluţii legislative (...). Eu, ca ministru al Justiţiei, apreciez acest demers, de natură să contribuie la clarificarea anumitor neînţelegeri", a arătat Toader.

El a denunţat dezinformarea pe tema legilor justiţiei: "Din păcate, multă dezinformare pleacă de la noi de acasă, pleacă din ţară sau o promovează cei care ar trebui să protejeze interesele legitime ale României. Dezinformarea care face casă bună cu reaua credinţă şi mai e şi partea de necunoaştere - e greu să spui că nu te pricepi şi atunci improvizezi. (...)

Sunt care ne dau sfaturi - vorbesc la modul general, dar care nu cunosc realitatea socială, juridică, sunt care ne dau sfaturi pentru statul de drept - cum să facem să fie bine, să nu fie rău, dar care nu sunt jurişti. Şi atunci, nu rămâne decât să asculţi şi să spui 'Iată dovada libertăţii de exprimare'", a explicat Toader.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel