Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Proteste #rezist. Alex Coita: Asta duce la frustrare și ură. Va trece, dar va lăsa urme

Analistul politic Alex Coita a vorbit, în interviul acordat pentru DCNews, despre ura din societate. 

Întrebat dacă avem mai multă ură în societate sau doar aparența ei, fiind mai ”vocală”, mai promovată, analistul politic Alex Coita a răspuns:

”Este mai multă, pentru că aici ne-am întâlnit la confluența mai multor factori care generează la nivel societății un fel de isterie, o dezorientare. Oamenii nu mai înțeleg ce li se întâmplă, iar asta duce la frustrare și, implicit, la ură. Activarea unei pături a societății care nu a fost prezentă în mediul politic de câțiva ani, începând cu protestele din 2013, cu Roșia Montană, a dus niște oameni tineri, cu aspirații înalte, de multe ori nerealiste, care se uită foarte mult la ce se întâmplă în exterior, fără să înțeleagă că străinătatea are și părțile mai puțin bune, și care au căzut din bula lor nerealistă în realitățile societății și politicii românești și țării ăsteia, fără să înțeleagă în profunzime, a generat ură. A generat-o pentru că e vorba de un proces de maturizare și de înțelegere. Orice adolescent trece prin faza de negare prin care-și sfidează părinții, fuge de acasă și face tot felul de prostii, așa și această nouă pătură socială care intră în politică trece prin această fază de rebeliune împotriva a ceea ce percep ei a fi nedreptatea unei clase politice.

Se va încheia această perioadă inevitabil când se vor confrunta, vor înțelege în profunzime în ce țară trăiesc, vor înțelege că doar prin ură, turnându-ți benzină pe tine, bucurându-te de răul altuia, nu vei schimba nimic, dimpotrivă, vei adânci metehnele unei societăți și ale unei țări, în loc să devii parte a soluției, devii parte a problemei. Am speranța că vor trece, dar vor lăsa urme” a spus analistul Alex Coita, în interviul pentru DCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel