EXCLUSIV  Proteste grațiere, abuz în serviciu. Chirieac: Nu se pot tolera actele de violență, nu-l înțeleg pe președintele Iohannis

Bogdan Chirieac a declarat pentru DCNews că folosirea violenței în cadrul unor proteste este de neacceptat într-un stat democratic. Totodată, Chirieac a spus că nu înțelege de ce președintele Iohannis a postat un mesaj pe pagina de socializare care îndeamnă practic oamenii la violență. 

"A protesta pașnic este un drept democratic. Chiar și dacă manifestația nu este autorizată, plătești o amendă ca la circulație și protestezi. E un drept democratic. În momentul în care o manifestație degenerează în acte de violență, lucrurile se schimbă fundamental. Sub nicio formă într-un stat de drept, democratic, nu poți tolera actele de violență," a declarat Bogdan Chirieac pentru DCNews.

Totodată, Chirieac spune că nu înțelege amploarea evenimentelor de stradă în condițiile în care guvernul tehnocrat a adus cel puțin 70 de modificări la Codul Penal.

"Prin ordonanță de urgență înțeleg că s-au făcut modificările la Codul Penal, cele cerute de Curtea Constituțională, iar ordonanța pentru grațiere a fost trimisă în Parlament pentru a fi discutată, dezbătută acolo și dată lege. Care este problema? Guvernul de tehnocrați Cioloș, de tristă amintire, a făcut același lucru printr-o ordonanță de urgență, au modificat vreo 70 de paragrafe la Codul Penal și nu s-a mai agitat absolut nimeni. De ce avem acum de-a face cu asemenea manifestație ?," a mai spus Chirieac.

Totodată, Bogdan Chirieac a criticat postarea lui Klaus Iohannis de pe contul de facebook:

"Nu-l înțeleg pe președintele Iohannis și postarea sa de pe internet, care în mod evident, iată a dus la violențe. Este președintele țării. Prima sarcină a președintelui este să medieze, să se asigure că e liniște, nu să incite la violență." 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel