Proteste Chirilă și alți actori. Mesajul lui Dragnea

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Liviu Dragnea a susţinut o conferinţă de presă după şedinţa BPN al PSD desfăşurată luni, 11 martie. 

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a fost întrebat cum comentează protestele actorilor care au ieşit în stradă pentru a sprijini magistraţii din România. Liderul social-democraţilor a declarat că şi el sprijină magistraţii.

"Şi eu îi sprijin pe magistraţi şi îi sprijin cu toate puterile mele pe magistraţii din România. Nu văd de ce nu i-aş sprijini. Nu am făcut absolut nimic, nici eu, nici PSD, împotriva magistraţilor, ba, dimpotrivă, cu tot ce am putut am sprijinit creşterea de salarii pentru magistraţi, am sprijinit investiţii în infrastructură, am sprijinit drepturile de pensie şi, de asemenea, am pus umărul toţi, cât am putut, pentru a face o legislaţie care să mărească independenţa magistraţilor şi care să îi protejeze pe judecători de toate abuzurile care au ieşit la iveală şi care, probabil, vor mai ieşi la iveală. Faptul că au fost mii de dosare, din ceea ce am văzut cu toţii, deschise din oficiu împotriva unor judecători pe deciziile luate, adică pe sentinţele date, mie mi se pare un lucru de o gravitate foarte mare. Trebuie să limpezim şi să definim în ce constă sprijinul pe care îl dăm unul sau altul pentru magistraţi în această ţară. Eu am spus şi spun în continuare că voi face tot ce ţine de mine pentru ca judecătorii din România să ajungă la un nivel de decizie care să nu mai fie afectată de niciun serviciu secret în baza unor protocoale, de niciun mijloc de şantaj sau de ameninţare", a spus Dragnea. 

Potrivit lui Dragnea, afirmaţii de genul "PSD încearcă să îşi subordoneze Justiţia" nu au acoperire. "Care Justiţie să fie subordonată şi prin ce mijloace, în condiţiile în care noi am transferat cât am putut, prin lege, să meargă decizii la Consiliul Superior al Magistraturii, care nu este politic şi unde sunt doar judecători şi procurori?", a menţionat preşedintele PSD.

Vezi şi: Viorica Dăncilă, declarație de ULTIMĂ ORĂ despre Toader

Dăncilă, avertisment pentru miniştri: Va urma o nouă evaluare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel