Protest studenţesc în faţa Facultăţii de Drept Iaşi

Aproximativ 30 de tineri, membri ai Ligii Studenţilor Iaşi, au protestat miercuri, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), nemulţumiţi de schimbarea Codurilor penale şi a legilor Justiţiei.

Studenţii au protestat în faţa Decanatului Facultăţii de Drept de la UAIC, legaţi la ochi.

'Am venit astăzi, aici, pentru a demonstra poziţia noastră civică faţă de ceea ce se întâmplă în Parlamentul României. Într-o oarecare măsură, noi nu suntem de acord cu ceea ce se întâmplă acolo. Sunt student din Republica Moldova şi am ales să învăţ în România, la facultatea de Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, pentru că ştiam că aici se face carte şi ştiam că în România se respectă statul de drept pentru DNA, pentru Justiţie în general. Nici nu-mi închipuiam că se poate ajunge la aşa ceva', a declarat unul dintre protestatari.

Studenţii susţin că cea mai gravă modificare ar fi eliminarea probei video deoarece, spun ei, în ziua de astăzi 'cam peste tot avem înregistrări video şi camere de luat vederi'. 'Totul este surprins de această aparatură. Să nu ne folosim de aceste beneficii ale tehnologiei pentru prinderea infractorilor ar fi grav', a declarat un alt protestatar.

Protest studentesc

Unii dintre studenţi au venit la protest cu câte un exemplar din Constituţie, alţii - Codul Penal.

'Constituţia reprezintă Legea supremă a României. Legile pe care vor să le modifice parlamentarii înseamnă că o încalcă. Constituţia noastră este o Constituţie care instigă la un stat de drept şi la nişte principii democratice şi nu se întoarce la anumite principii totalitariste, care să susţină aceste modificări care nu ne duc prea departe şi spre un viitor foarte roz. Chiar şi profesorii noştri care lucrează în sistem ne-au spus că sunt anumite legi, prevederi, cu care nu s-ar putea lucra la propriu. Îşi bat joc de poliţişti şi de procurori. Ei sunt cei care lucrează direct cu Codurile de Procedură Penală. Pur şi simplu nu ai cum să lucrezi. Ar instiga la şi mai multe infracţiuni, la lăsarea infracţiunilor nepedepsite şi la lăsarea infractorilor în libertate', a susţinut unul dintre studenţii prezenţi la protest.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel