Protest Sfântu Gheorghe, liceul Kos Karoly

roman-maghiar
roman-maghiar

 Aproape 200 de persoane au participat marţi după-amiază la un marş şi un miting de protest desfăşurat în faţa Primăriei Sfântu Gheorghe, împotriva hotărârii Consiliului Local Municipal de a comasa liceele tehnologice 'Kos Karoly' şi 'Puskas Tivadar'. 

Protestatarii, majoritatea elevi, părinţi şi cadre didactice, au străbătut în acordurile unei fanfare distanţa dintre Liceul 'Kos Karoly' şi Primăria Sfântu Gheorghe, unde au afişat mai multe pancarte cu mesaje în limba maghiară, prin care şi-au exprimat dezacordul faţă de decizia autorităţilor locale de a restructura reţeaua şcolară, prin desfiinţarea acestui liceu şi unificarea lui cu 'Puskas Tivadar'. 

Directorul Liceului 'Kos Karoly', Koman Laszlo, a declarat că, într-adevăr, numărul elevilor a scăzut considerabil în ultimii ani, însă şcoala are şi la ora actuală peste 300 de elevi, respectiv numărul minim prevăzut de lege pentru a-şi păstra personalitatea juridică. 

'Într-o întâlnire pe care am avut-o săptămâna trecută cu conducerea Primăriei am spus că suntem conştienţi că nu putem umple imobilul datorită numărului redus al elevilor, dar am oferit două alternative - să schimbăm clădirile, pentru că în locul şcolii noastre vor să mute clasele elementare de la liceele Miko şi Mikes Kelemen, iar noi înţelegem şi suntem de acord cu acest lucru, sau să ne retrageam în atelierul şcolii noastre, deci în altă locaţie, şi acolo să încercăm să ne desfăşurăm activitatea. Dar nici una dintre variante nu a fost acceptată. (...) În Legea Educaţiei Naţionale există un articol care specifică numărul minim de 300 de elevi pentru ca o unitate de învăţământ să aibă personalitate juridică, iar noi îndeplinim această condiţie, pentru că avem 350 de elevi', a declarat Koman Laszlo, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel