Protest INEDIT: Panseluţe în gropile din carosabil

Panselute în gropi. foto: tulceanoastra.ro
Panselute în gropi. foto: tulceanoastra.ro

Un grup de tineri a plantat, vineri după-amiază, aproape 30 de panseluţe în câteva dintre gropile de pe o stradă din municipiul Tulcea, în semn de protest faţă de faptul că autorităţile locale nu au intervenit pentru acoperirea lor.

Gropile sunt încă de anul trecut, potrivit organizatorului protestului, Adi Tudor, însă numărul lor a crescut în primăvara acestui an, astfel că traficul se desfăşoară foarte greu pe artera respectivă, strada Energiei. Acţiunea a început în jurul orei 16,00, lângă un panou informativ instalat de autorităţi care anunţă că în zonă urmează să se desfăşoare lucrări de extindere a sistemului de canalizare în cadrul unui proiect finanţat din fonduri comunitare care nu s-a încheiat în exerciţiul financiar european precedent.

'Milioane de lei se aruncă zilnic pentru reparaţiile maşinilor. Am zis că acţiunea noastră poate sensibiliza autorităţile să-şi aplece ochii de la înălţimea fotoliilor dumnealor şi către noi, muritorii de rând', a declarat pentru Agerpres Adi Tudor.

Un alt participant la acţiune, Adrian Şelaru, a susţinut că acţiunea va continua şi pe alte artere din municipiu.

'Vom continua pe toate străzile, pentru că toate arată la fel. Pe ele poţi circula doar dacă ai maşină de teren, o bicicletă mountain bike sau dacă faci echilibristică. În oraş, şi trotuarele sunt ocupate de maşini care nu mai pot parca pe stradă, iar aici se vede bine că maşinile circulă jumătate pe trotuar, jumătate pe şosea, dacă nu fac slalom printre gropi', a afirmat Adi Şelaru.

Cei mai mulţi şoferi care circulau pe strada Energiei atunci când tinerii plantau flori în gropile din carosabile i-au felicitat pe organizatori pentru iniţiativă.

'Sunteţi tari! Nu mă deranjează florile, ci gropile. Peste tot în oraş ar trebui să plantaţi flori', a afirmat Nicolae Nucă, unul dintre şoferi. Ironic, tinerii care au participat la acţiune au susţinut că vor continua să sprijine autorităţile locale în demersul lor de a înfrumuseţa oraşul şi că pentru unele gropi pregătesc stejari. Acţiunea a durat aproximativ 15 minute, iar potrivit organizatorilor au fost plantate circa 30 de panseluţe, care au costat aproape 100 de lei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel