Protest august 2019. Tommy Tomescu, declarație de încheiere

Tommy Tomescu
Tommy Tomescu

Dr. Tommy Tomescu, medicul stomatolog din Londra care a organizat protestul diasporei din 10 august 2019, a transmis duminică presei o "declarație de încheiere".

"În primul rând vreau să le mulțumesc tuturor celor care au participat pașnic la protestul de sâmbătă, 10 august 2019, din Piața Victoriei luând din timpul lor prețios pentru a își manifesta în mod legal nemulțumirile și revendicările. Grupul de acțiune civică Diaspora pentru România le mulțumește tuturor celor care ne-au ajutat la organizare.

A fost protestul tuturor românilor nemulțumiți și nedreptăți de incompetența și corupția reprezentanților statului Român.

Siguranta participanților la protest a fost prima prioritate, acest obiectiv fiind îndeplinit prin faptul că nu au existat incidente majore. Am luat decizia de a îmi asuma pe propia răspundere acest protest pentru a evita violențele regretabile din 10 August 2018. Din păcate au existat și persoane care nu au înțeles bună noastră intenție și măsurile implementate, dar rezultatele dovedesc eficiența.

Am avut aproximativ 60.000-85.000 de participanți, mulți din diaspora și restul României, dar în majoritatea lor au fost bucureșteni.

Prezentarea exemplară și detaliată a revendicărilor si proiectelor principalilor activiști civici a fost un al doilea obiectiv al mitingului și a fost partial îndeplinit. Această dorința a apărut că urmare a experiențelor mele din Regatul Unit, unde am participat la nenumărate proteste unde activiști cei mai implicați ofereau detalii de pe o scenă.

Din păcate au existat câțiva activiști care mi-au spus că aici e România și trebuie să fac ca în România sau că ar fi trebuit să le cer lor aprobare pentru a organiza acest miting. Este regretabil că există persoane care doresc - la nivel declarativ - o schimbare în bine în România, dar încă refuză să își schimbe atitudinea, sperăm că o vor face în viitor.

Am avut o colaborat cu mulți activiști și multe de grupuri civice din țară și străinătate invitându-i în ultimele luni să își susțină revendicările pe scenă. Au existat și câteva persoane care s-au făcut că nu au știut că au fost invitate și au ales să producă disensiuni și altercații în timpul mitingului, în scop publicitar.

Pe pe parcursul următoarelor luni vom contribui la implementarea unora dintre proiectele și revenicarile prezentate la acest protest, urmând să avem un nou protest în 10 august 2020 dacă revendicările noastre sunt ignorate.

Cu considerație,

Dr. Tommy Iuliu Joul Tomescu, DMD

Organizatorul adunării publice Mitingul Diasporei – 10 august 2019

Reprezentant al grupului de acțiune civică Diaspora Pentru România"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel