PROTEST 8 februarie, în Piața Victoriei. ”NU negociem”

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

„Nu Negociem Viața Copiilor Noștri” se precizează pe Facebook, unde a fost anunțat un protest pentru data de 8 februarie, acesta urmând să se desfășoare în Piața Victoriei.

„Ca urmare a măsurilor fără precedent de a lăsa în sarcina autorităților locale plata serviciilor sociale pe linie de dizabilitate și copii din orfelinate, contrar prevederilor legale și a principiilor asumate prin Programul de Guvernare 2017 -2020, noi părinții copiilor cu dizabilități, adulții cu dizabilități și cetățenii români, care mai cred în echitate și justiție socială, înțelegem să ne manifestăm dezacordul față de Proiectul de Buget pentru anul 2019 și să solicităm modificarea în regim de urgență a prevederii "ZERO BUGET PENTRU ASISTENȚA SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI”, se precizează pe pagina oficială de Facebook a protestului.

Acesta ar urma să aibă loc pe 8 februarie, între orele 10.00 și 13.00.

(w670)

Foto Facebook

„În situația în care Proiectul de Buget aferent anului 2019 intră în această formă în Guvern, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare (40 alin (1), art. 51 (52) din Legea persoanelor cu dizabilităţi, art. 4 alin (2) din H.G. nr. 978/2015 şi art. 139 alin (3) din Constituţia României), noi, părinții de copii cu dizabilități, ne vom opune prin toate mijloacele legale existente, inclusiv prin proteste publice”, se mai precizează pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel