Proiectul privind protecția consumatorilor la riscul valutar, nesusținut de BNR

BNR nu susține proiectul de lege privind protecția consumatorilor la riscul valutar, au anunțat reprezentanții instituției. 

BNR nu susține proiectul de lege privind protecția consumatorilor la riscul valutar în contractele de credit, se arată într-un răspuns al băncii naționale semnat de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, scrie Mediafax.

Inițiativa legislativă aparține PSD, iar legea a trecut de Senat și este în prezent la Camera Deputaților.

Atenționare din partea BNR

BNR atenționează că legislația națională a adoptat la finele anului 2016 mecanismul dedicat riscului valutar în contractele de credit prevăzut de legislația UE. Mecanismul are dublă valență, pentru că impune creditorilor practicarea unui regim de prvenire și avertizare a solicitaților de credit asupra riscurilor specifice și obligă băncile să convertească în monedă națională creditul, la cererea clientului, oricând pe parcursul contractului, la cursul de schimb de la data solicitării.

Proiectul ar încălca drepturi și principii fundamentale de drept

Banca Națională consideră că proiectul legisaltiv încalcă drepturi constituționale și principii fundamentale de drept și va crește incetitudinea legislativă în domeniul financiar - bancar.

Proiectul, inițiat de senatorul Cătălin Zamfir, a fost avizat favorabil de Consiliul Economic și Social și de Consiliul Legislativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel