EXCLUSIV  Proiectele lui Carol al II-lea pentru București, copiate de comuniști. Adrian Majuru: Și-au asumat dezvoltarea

carol al II-lea si mihai I basarabia
carol al II-lea si mihai I basarabia

Istoricul Adrian Majuru a vorbit la DC News despre dezvoltarea Bucureștiului.

Adrian Majuru a povestit cum regimul comunist și-a asumat „primul PUZ cu predicții” dezvoltat în perioada regelui Carol al II-lea. Totodată, Adrian Majuru a dat exemple a unor proiecte gândite sub regele Carol al II-lea și care au fost construite de comuniști în Capitala României.

„Primul PUZ cu predicții, adică ce trebuie să dezvoltăm pentru a nu se sufoca Bucureștiul, îl avem din perioada regelui Carol al II-lea, din perioada anilor 1938-1939. 

Foarte multe străpungeri gândite de el au fost făcute de regimul comunist. Mă refer la bulevardul Tineretului, axa nord-sud. Magistrala făcută în anii 60, mijloc final, a fost gândită tot atunci, e vorba de bulevardul Dimitrie Cantemir. Tot atunci, vizionar, a fost proiectată rețeaua de metrou. O vedeau în mare parte la suprafață, mai puțin în subteran, cu o stație chiar în fața Facultății de Drept.

O bună parte din elementele gândite atunci pentru dezvoltarea acestui oraș, în inelul central și în exterior, mai ales pe remodelarea periferiilor și eliminarea cartierelor care erau insalubre și trebuiau demantelate în totalitate, au fost făcut de regimul puterii populare.

Practic și-a asumat o bună parte din PUZ-ul interbelic și au dezvoltat acest oraș, adăugând prin sistematizare și înlocuire în inelul central, ceea ce numim astăzi centrul civic, dar și alte plombe care au fost adăugate”, a precizat Adrian Majuru.

Urmăriți mai jos întregul răspuns al istoricului:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel