Proiect cod penal Ciuhodaru. PACT cere retragerea proiectului de lege

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) îi cere senatorului Tudor Ciuhodaru retragerea proiectului de lege privind modificarea Codului penal în sensul extinderii domeniului de aplicare a sancţiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituţionale sau a exercitării autorităţii de stat. 

"PACT atrage atenţia asupra tentativelor ruşinoase de intimidare a cetăţenilor care protestează paşnic împotriva Guvernului. Reflexele autoritare şi derapajele anti-democratice ale unor membri ai actuale majorităţi parlamentare nu vor face decât să adâncească ruptura dintre Executiv şi protestatari. Cel mai recent exemplu este senatorul PSD Tudor Ciuhodaru, iniţiatorul unui proiect de lege care prevede pedepsirea protestatarilor cu închisoare între şase luni şi trei ani pentru participanţii la proteste care prin manifestarea lor 'au scopul de a schimba ordinea constituţională ori să îngreuneze sau să împiedice exercitarea puterii de stat'. PACT îi cere lui Tudor Ciuhodaru retragerea de urgenţă a acestui proiect de lege, în mod evident neconstituţional, pe care nici PSD nu îl va susţine", relevă un comunicat al PACT. 

Potrivit sursei citate, iniţiativa legislativă a senatorului Tudor Ciuhodaru este doar cel mai recent exemplu "din şirul de intimidări" la care au fost supuşi protestatarii în ultimele săptămâni. 

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor susţine că preşedintele filialei PACT Teleorman, Cristian Mihai Dide, "unul dintre cetăţenii care şi-au mutat biroul în Piaţa Victoriei, în semn de protest faţă de Guvernul PSD-ALDE", a fost amendat, în decurs de patru zile, de patru ori. Două dintre aceste amenzi se referă la încălcarea unor reguli de circulaţie, relevă comunicatul. 

"Un exces de zel al autorităţilor, cu acelaşi scop de a descuraja protestele cetăţenilor. PACT face apel la autorităţile statului pentru a respecta Constituţia României şi a asigura acelaşi tratament tuturor cetăţenilor în faţa legii, fie că sunt protestatari, fie că sunt miniştri. Cetăţenii care au ieşit în stradă pentru protejarea statului de drept nu pot fi intimidaţi prin astfel de abuzuri de netolerat", se mai arată în comunicatul PACT. 

PSD a anunţat că nu susţine amendamentul deputatului Ciuhodaru privind modificarea Codului penal, relatează Agerpres.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel