Programul 'Mierea în şcoli'. Botănoiu (MADR) anunță când va intra în vigoare

Peste 1 milion de copii vor primi un borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie internă, a anunţat, joi, Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în MADR.

Programul 'Mierea în şcoli' va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, ceea ce înseamnă că 1,4 milioane de copii vor primi un borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie internă, a anunţat, joi, Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

'Programul 'Mierea în şcoli' este lege deja, dar mai trebuie făcute câteva amendamente. Ea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, odată cu noul buget. Este vorba de o alocare de 16 milioane de euro anual. Acel borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie românească internă va merge către 1,4 milioane de copii, care vor avea astfel acces la miere. Vă mărturisesc că am văzut în teritoriu copii care, poate, nu au gustat niciodată şi aici toţi suntem datori să facem ceva, pentru că acel borcan de miere nu este numai al lui, ci al familiei. Imaginaţi-vă ce se întâmplă astăzi în România din punct de vedere al sănătăţii: zeci de kilograme de zahăr se consumă în România şi doar zeci de grame consum de miere. Cred că trebuie să schimbam această paradigmă, să mergem cu programe de informare şi programe care să stimuleze consumul', a susţinut Daniel Botănoiu, la evenimentul organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă.

Sistem de holograme pe borcanele de miere

Acesta a precizat că se lucrează în prezent la introducerea unui sistem de holograme pe borcanele de miere pentru a dovedi calitatea şi trasabilitatea produselor româneşti, la fel ca în cazul vinurilor. 'Dorim să introducem acel sistem de holograme, la fel ca în cazul vinurilor, să ştim la orice moment cine este producătorul, când a produs, locul, zona. Astfel, dovedim calitatea produselor româneşti, trasabilitatea lor. L-am rugat pe domnul Fetea (preşedintele ACA, Ioan Fetea - n. r.) să ne dea o mână de ajutor ca să putem duce produse de calitate ridicată copiiilor noştri', a spus reprezentantul MADR.

Vezi și: Cum deosebești mierea adevărată de cea falsificată



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel