Programul FLEX 2020-2021. Ambasada SUA: S-au deschis înscrierile

SUA
SUA

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educaţie Internaţională şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice invită liceenii cu cetăţenie română să participe la programul FLEX 2020-2021.

Programul de schimb de experienţă FLEX este finanţat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi îşi propune să ofere liceenilor din România ocazia de a locui la familii americane şi de a studia într-un liceu american pe parcursul anului şcolar 2020-2021. Participarea la Programul FLEX, aflat acum la al cincilea an de existenţă în România, este GRATUITĂ.

În anii de implementare, FLEX România a oferit burse către zeci de liceeni români din mai multe judeţe ale ţării iar 35 dintre ei se află în acest moment în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Iowa sau Florida. Programul se adresează şi liceenilor cu dizabilităţi, în generaţia recentă trei dintre bursieri fiind tineri cu diverse dizabilităţi.

Ce este programul FLEX?


Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 27 lea an de existenţă. Programul presupune un an întreg de schimb de experienţă pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este să promoveze înţelegerea reciprocă între cetăţenii Statelor Unite şi ai altor ţări, pentru ca liceenii să înveţe mai multe despre SUA şi să le prezinte americanilor ţările lor de origine. În anul şcolar 2020-2021, aproximativ 900 de liceeni din diverse ţări ale lumii vor învăţa în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane şi va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut şi echivalat.

Criterii de eligibilitate:


Competiţia este deschisă liceenilor care îndeplinesc toate condiţiile de mai jos:
* au cetăţenie română;
* s-au născut între 15 iulie 2002 şi 15 iulie 2005;
* sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;
* studiază engleza la liceu;
* îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA şi nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Înscrie-te online până pe 17 octombrie 2019 la: https://ais.americancouncils.org/flex

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel