Programul de circulație pe Transalpina, redus cu patru ore

Novaci - Ranca
Novaci - Ranca

Programul de circulație rutieră pe Transalpina a fost redus cu patru ore, din cauza ninsorilor și a prognozei meteo, anunță reprezentanții Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu. Duminică seara, două mașini cu mai mulți turiști din județele Sibiu și Alba au rămas blocate pe Transalpina.

Potrivit directorului SDN Târgu-Jiu, Ion Tudor, circulația pe Transalpina va rămâne deschisă, însă, de luni, se va circula numai între orele 9.00-17.00. Măsura a fost luată după ce, pe DN 67 C, în zona Urdele, s-a depus primul strat de zăpadă. Meteorologii anunță în continuare ninsori la munte.

„Încă nu închidem, deși la noapte iar ninge. Intervalul orar de acces pe Transalpina se va modifica, accesul este permis, de astăzi, între orele 09.00-17.00, permanent se va face revizie pe sectorul de drum dintre Rânca și Novaci. Toate măsurile sunt luate pentru siguranța participanților la trafic. Am suplimentat utilajele, avem trei și cu încărcătorul patru, mai sunt pregătite încă două la Târgu-Jiu. Am stabilit ora 09.00, ca să avem timp dimineața să curățim bine drumul. Măsurile sunt luate de către administratorul drumului. Avertizăm să nu se mai intre în afara programului”, a declarat, corespondentului Mediafax, Ion Tudor, șeful SDN Târgu-Jiu.

Intervenţie a drumarilor

Drumarii au intervenit duminică seara pe Transalpina, în zona Urdele, unde mai mulți turiști din Sibiu și Alba au rămas blocați cu autoturismele, din cauza carosabilului înghețat.

„Am scos două autoturisme din Pasul Urdele. Ce au căutat la ora aceea? Era de preferat poate să-i lăsăm acolo și să aducem Poliția și să le ia permisele, nu nu am făcut-o. Noi i-am luat după noi, după utilaj și i-am dus la Novaci. Nu i-am înțeles ce căutau la ora aceea. Nu au comentat. Nu mai aveau voce. Aveau mașinile neechipate corespunzător. Duminică după-amiază am luat o familie cu utilajele noastre, până la Novaci. De acum înainte, măsurile vor fi mult mai drastice. Poliția va fi prezentă în zonă și li se va lua permisul pentru așa ceva. Până acum programul era de la 08.00, la 20.00”, a mai declarat Ion Tudor.

Primul strat de zăpadă din această toamnă s-a depus, duminică dimineața, pe DN 67C- Transalpina, în zona Urdele, iar drumarii au împrăștiat câteva tone de material antiderapant.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel