Program tomate. MADR, anunţ privind plăţile

Rosii
Rosii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că au fost demarate plățile pentru beneficiarii programului de tomate, astfel că, până la data de 5 iunie 2019 un număr de 214 beneficiari și-au primit deja banii, în sumă totală de 3 milioane lei. Totodată, alte 1.757 de dosare se află în lucru, urmând ca după alimentarea conturilor MADR, banii să ajungă direct la fermieri. 

În continuare, Direcțiile Agricole Județene așteaptă depunerea deconturilor justificative pentru cei care au valorificat cantitatea minimă necesară de 2000 kg/1000 mp, termenul limită de valorificare a producției obținute fiind data de 15 iunie 2019.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate începând cu luna mai și până în decembrie.

Condiţii de eligibilitate


Reamintim condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului de minimis în valoare de 3.000 de euro/an:

- Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp;

- Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;

- Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel