Procuror-șef european, rezultatul negocierilor

Kovesi
Kovesi

Negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului Uniunii Europene nu au ajuns miercuri la un acord cu privire la desemnarea primului procuror-şef european, funcţie pentru care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, următoarea lor reuniune fiind prevăzută pentru data de 4 aprilie.

În cazul în care echipele de negociere ale Parlamentului European şi Consiliului UE nu vor ajunge la un acord pe 4 aprilie, următoarea şi ultima dată prevăzută pentru aceste negocieri este 10 aprilie.

Pe 8 martie, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a trimis ministrului delegat pentru afaceri europene George Ciamba, preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, scrisoarea oficială prin care l-a anunţat că Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef european şi, de asemenea, i-a comunicat componenţa echipei de negociere a legislativului comunitar în viitoarele discuţii cu Consiliul.

În scrisoare, Antonio Tajani a menţionat că, în conformitate cu reglementările în vigoare, Parlamentul şi Consiliul numesc de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit, plecând de la o listă scurtă de candidaţi calificaţi întocmită de comitetul de selecţie al Biroului Procurorului Public European (EPPO).

De asemenea, preşedintele PE a amintit că, în urma audierii comune din comisiile PE pentru libertăţi civile şi control bugetar de pe 26 februarie, Laura Codruţa Kovesi i-a devansat prin numărul de voturi primite pe contracandidaţii săi Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania).

"La întâlnirea de pe 7 martie, Conferinţa Preşedinţilor a decis că doamna Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului şi a mandatat o echipă formată din trei negociatori (...) să susţină această poziţie în viitoarele discuţii cu Consiliul privind numirea procurorului-şef european", se mai menţionează în scrisoare.

Cei trei eurodeputaţi mandataţi să negocieze cu Consiliul UE în acest dosar sunt britanicul Claude Moraes (grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor - S&D), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a PE (LIBE), eurodeputata germană Ingeborg Grässle (grupul Partidului Popular European - PPE), preşedinta Comisiei pentru control bugetar a PE (CONT), şi eurodeputata olandeză Judith Sargentini (grupul Verzilor), vicepreşedintă a LIBE.

Vezi și: Negocieri procuror-șef european. Anunț pentru Kovesi, de la Bruxelles

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel