Giorgiana Hossu (DIICOT): Bărbat reţinut pentru că a violat-o pe Luiza Melencu în casa lui Dincă

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Giorgiana Hossu, procurorul şef adjunct al DIICOT, va susţine o declaraţie de presă de la ora 16,00. 

Există posibilitatea să fie anunţate rezultatele analizei făcute de FBI pe probele ADN din cazul Caracal. Conform Antena 3, Giorgiana Hossu va anunţa şi ce se va întâmpla cu dosarul lui Gheorghe Dincă. 

Vom reveni cu informaţii la ora 16,00!

Giorgiana Hossu, declaraţii live:

Cu puțin timp în urma, procurorii DIICOT - Structura Centrală au reţinut un inculpat acuzat de săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată asupra victimei majore din dosarul menţionat, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Inculpatul, în vârstă de 46 ani a intrat în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, iar în acest moment, vă pot confirma că au fost administrate probe suficiente, ştiinţifice şi testimoniale, pentru a formula acuzaţii oficiale faţă de acesta.

În fapt, la data de 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, după ce inculpatul DINCĂ GHEORGHE a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violenţă, pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA, ce aştepta „la ocazie” pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către inculpatul reţinut astăzi. Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima sechestrată în autoturism.

Precizez că inculpatul făcea parte din anturajul inculpatului DINCĂ GHEORGHE şi era folosit de către acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie.

La explicațiile oferite de către inculpatul DINCĂ GHEORGHE în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu MELENCU MIHAELA LUIZA.
În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a fost de acord.
Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea inculpatul DINCĂ GHEORGHE, prin constrângere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate.

Doresc să precizez faptul că, bărbatul reţinut astăzi, autor al infracțiunii de viol în formă agravată, este o persoana fără ocupație, fără pregătire, fără venituri şi fără un domiciliu stabil.

Este necăsătorit, nu are copii şi este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.

Aş dori să fac o subliniere foarte importantă pentru a evita speculațiile şi anume că, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există nici o conexiune între inculpat şi vreun grup de criminalitate organizată investigat de către DIICOT. De asemenea, până în acest moment, nu există nici un indiciu ori probă din care să rezulte că ar fi avut vreo formă de participație la comiterea infracţiunilor reținute deja în sarcina inculpatului DINCĂ GHEORGHE.

Cu alte cuvinte, inculpatul reținut astăzi nu este complice, instigator sau co-autor la săvârşirea celorlalte infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de GHEORGHE DINCĂ. Inculpatul va fi prezentat instanței de judecată, procurorii DIICOT urmând să solicite emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.

Procurorii DIICOT nu au ignorat nici o ipoteză de anchetă, au fost verificate toate variantele de lucru, iar la acest moment, sunt în măsură sa vă aduc la cunoştință, finalizarea dosarului până la sfârșitul acestui an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel