Procurorul Negulescu, demisie din Magistratură. Cum a trimis CEREREA

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a confirmat, luni că procurorul Mircea Negulescu a transmis o cerere de demisie din magistratură. 

Negulescu a transmis cererea pe email, vineri seară, urmând ca aceasta să fie luată în discuţie, a precizat Ghena. 

Miercurea trecută, Mircea Negulescu ceruse încetarea activităţii în cadrul DNA. 

Având în vedere apariţia în spaţiul public a unei înregistrări audio conţinând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti şi unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017, s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Această cerere a fost transmisă Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, spre competentă soluţionare, se preciza într-un comunicat al DNA. 

CSM a admis solicitarea lui Negulescu de încetare a activităţii în cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA şi de a lucra la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina. 

Ulterior, Inspecţia Judiciară a dispus cercetarea disciplinară a acestuia. 

"La 15.02.2017, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu ca urmare a apariţiei în mass-media a unor înregistrări audio al căror conţinut este atribuit procurorului Mircea Negulescu. Ulterior, au fost înregistrate şi conexate la prima lucrare sesizările, având acelaşi obiect, formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de un alt petent. Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari desemnaţi în cauză au dispus, la 17 februarie 2017, începerea cercetării disciplinare pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) şi j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", a comunicat, vineri, Compartimentul de informare publică al IJ, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel