Urmărește emisiunea live


Procurorii spanioli au redus pedeapsa cerută împotriva lui Xabi Alonso pentru fraudă fiscală

Parchetul a redus la doi ani şi jumătate de închisoare pedeapsa cerută împotriva lui Xabi Alonso, fostul fotbalist al lui Real Madrid, al cărui proces pentru fraudă fiscală s-a încheiat joi în capitala Spaniei, informează AFP.

Procurorii, care solicitau iniţial cinci ani de închisoare, au luat această decizie după ce fostul mijlocaş al naţionalei Spaniei a virat suma de 3 milioane de euro, a indicat un purtător de cuvânt al tribunalului.

Xabi Alonso, care are 37 de ani, este judecat începând de miercuri pentru o presupusă fraudă fiscală de 2 milioane de euro, comisă între 2010 şi 2012

Sentinţa judecătorului este aşteptată în următoarele săptămâni, a indicat purtătorul de cuvânt.

Parchetul consideră că fostul jucător al echipelor Real Sociedad, Liverpool, Real Madrid şi Bayern Munchen a folosit o firmă cu sediul în insula portugheză Madeira pentru a evita declararea la fiscul spaniol a veniturilor obţinute din drepturile de imagine.

Parchetul a redus de asemenea la doi ani şi jumătate, în loc de cinci ani, pedepsele cerute împotriva consilierului fiscal al lui Alonso, Ivan Zaldua, şi a administratorului firmei portugheze, Ignasi Maestre.

Deşi iniţial tribunalul din Madrid clasase dosarul, considerând că este vorba de un caz de "optimizare fiscală", parchetul şi fiscul au contestat decizia şi dosarul a fost redeschis.

În ultimii ani, în vizorul fotbalului spaniol au fost numeroşi fotbalişti vedetă, printre care superstarurile Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo, ambii condamnaţi să plătească amenzi substanţiale pentru fraudă fiscală.
AGERPRES 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel