Prinţul Harry, noi plângeri în instanţă împotriva unor tabloide britanice

Prinţul Harry a depus plângere în justiţie împotriva companiei care deţine mai multe tabloide britanice.

Prinţul Harry a depus plângere în justiţie împotriva companiei care deţine mai multe tabloide britanice, printre care şi The Sun, a indicat vineri acest grup de presă, la câteva zile după lansarea unor proceduri judiciare similare împotriva Mail on Sunday în legătură cu publicarea unei scrisori private adresate de Meghan tatălui său, relatează AFP.

Confirmăm că a fost depusă o plângere de către ducele de Sussex", a precizat News Group Newspapers, proprietarul The Sun (cel mai citit tabloid britanic) şi a News of The World, desfiinţat în 2011. Potrivit mai multor publicaţii, acţiunea vizează interceptări ale mesageriei telefonice vocale, fiind de asemenea depusă o plângere şi contra Daily Mirror.

Marţi, prinţul Harry a luat atitudine pentru apărarea soţiei sale, Meghan, împotriva presei tabloide britanice, care o hărţuieşte, în opinia acestuia, fără milă, aşa cum a procedat cu mama sa, prinţesa Diana, şi a anunţat depunerea unei plângeri împotriva Mail on Sunday.

Scrisoare publicată în mod ilegal

Într-un comunicat publicat pe site-ul cuplului princiar, prinţul Harry a anunţat o acţiune în instanţă vizând publicarea unei scrisori private în mod ilegal, cu intenţia de a denigra (...) prin omiterea unor paragrafe, fraze sau chiar cuvinte pentru a masca minciunile proferate în ultimul an.

Ducele de Sussex face referire la publicarea în tabloidul Mail on Sunday în februarie a unei scrisori adresată de Meghan tatălui ei, Thomas Markle, care nu pierde nicio ocazie de a face declaraţii în presă despre relaţie destrămată cu fiica sa.

"Cea mai adâncă frică a mea este ca istoria să se repete, a explicat prinţul Harry. Mi-am pierdut mama şi acum văd cum soţia mea cade victimă aceloraşi forţe puternice".

Prinţesa Diana a murit într-un accident de maşină la Paris, pe 31 august 1997, după ce a fost urmărită de paparrazzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel