Prinţul Harry, despăgubiri substanțiale, după ce au fost publicate fotografii din locuința sa

Prinţul Harry a primit despăgubiri substanţiale şi scuze din partea unei agenţii de presă care a realizat fotografii cu locuinţa acestuia fără acordul său, a anunţat miercuri Palatul Buckingham, relatează Reuters.

Avocatul ducelui de Sussex a declarat că Splash News and Picture Agency a închiriat un elicopter pe data de 9 ianuarie 2019 pentru a face fotografii şi a filma locuinţa privată a prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan, ferma Cotswolds din Oxfordshire, centrul Angliei.

"Publicarea acestor fotografii a subminat grav siguranţa şi securitatea ducelui şi a locuinţei în măsura în care ei nu mai pot locui acolo", a spus avocatul lui Harry într-o declaraţie în faţa instanţei.

"Proprietatea a fost aleasă de ducele de Sussex pentru el şi soţia sa având în vedere nivelul ridicat de intimitate pe care îl oferea, fiind situată într-o zonă retrasă, înconjurată de terenuri private, departe de orice zonă în care fotografii au acces", a mai spus acesta.

Splash "a fost de acord să plătească o sumă substanţială despăgubiri şi costuri de judecată şi a prezentat scuze ducelui", notează Press Association.

"Splash a recunoscut întotdeauna că această situaţie reprezintă o eroare de judecată şi a luat măsuri pentru a se asigura că nu se va mai repetata. Le cerem scuze ducelui şi ducesei pentru neplăcerile pe care le-am provocat", a anunţat agenţia de presă britanică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel