Prinții William si Harry, pentru prima oară public, cu partenerele de viață

Actriţa americană Meghan Markle a avut o apariţie publică miercuri alături de logodnicul ei - prinţul Harry - fratele mai mare al acestuia - prinţul William - şi soţia celui din urmă, ducesa Catherine. A fost pentru prima dată când "Cei patru fantastici" ai casei regale britanice, aşa cum sunt numiţi ei în presa din Marea Britanie, au apărut împreună la un eveniment oficial, informează Reuters. 

Prinţul Harry, în vârstă de 33 de ani, şi Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, s-au bucurat de o popularitate uriaşă după ce şi-au anunţat logodna în noiembrie 2017, în timp ce prinţul William, în vârstă de 35 de ani, şi soţia lui, Kate, în vârstă de 36 de ani, reprezintă o atracţie majoră pentru presa internaţională după nunta lor din 2011. 

Cei patru au apărut împreună pe scenă pentru a lua parte la un forum organizat de The Royal Foundation, un nou eveniment anual care promovează proiectele concepute sau implementate de principala fundaţie caritabilă a casei regale britanice, pe care prinţii William şi Harry au înfiinţat-o în 2011. 

"Catherine, Harry şi eu suntem încântaţi să ne aflăm aici în această dimineaţă", a declarat prinţul William, adresându-se publicului prezent în sala de conferinţe din sediul londonez al companiei de asigurări Aviva. "Şi suntem deosebit de fericiţi să luăm parte pentru prima dată alături de Meghan la un eveniment al Royal Foundation", a adăugat el. 

A renunțat la carieră 

Meghan Markle va deveni cel de-al patrulea patron oficial al The Royal Foundation după ce se va căsători cu prinţul Harry la Castelul Windsor, pe 19 mai. Ea a anunţat că a renunţat deja la cariera de actriţă şi la celelalte angajamente ale sale în alte iniţiative caritabile. 

The Royal Foundation se concentrează pe chestiuni precum ajutorarea tinerilor, conservarea vieţuitoarelor şi a naturii, agresiunile cibernetice şi sprijinirea militari, în special prin intermediul Invictus Games, jocuri sportive create de prinţul Harry la care participă foşti militari răniţi sau mutilaţi. 

Anul trecut, cei doi prinţi britanici au fost lăudaţi în presa internaţională pentru faptul că au condus o campanie creată pentru a limita stigmatul maladiilor mintale şi au vorbit public despre suferinţa creată de decesul mamei lor, prinţesa Diana, care a murit în urma unui accident de automobil produs la Paris în 1997, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel