Primul transplant hepatic din 2017 la IC Fundeni

Directorul medical al Institutului Clinic Fundeni, Laura Iliescu, a declarat pentru Agerpres că în cadrul unităţii medicale se realizează sâmbătă primul transplant hepatic din acest an.

'În momentul de faţă la Institutul Clinic Fundeni se realizează transplant hepatic. Este primul din acest an', a precizat Iliescu.

Două echipe de medici din Bucureşti şi Cluj au realizat sâmbătă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu prima prelevare de organe din 2017, fiind vorba de ficatul şi rinichii de la o pacientă de 58 de ani aflată în moarte cerebrală, anunţa un comunicat de presă al spitalului sibian.

Pacienta a fost internată în data de 4 ianuarie, cu diagnosticul de anevrism cerebral. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în data de 6 ianuarie, ora 14,30.

'Este prima prelevare pe care o realizăm anul acesta şi împreună cu colegii din Cluj vom recolta ficatul şi rinichii. Este un lucru extraordinar şi benefic pentru pacienţii cu diferite afecţiuni grave, aflaţi pe listele de aşteptare, iar prelevarea este primul pas în procesul de salvare de vieţi omeneşti', a declarat, sâmbătă, dr. Vasile Lungu.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este acreditat drept centru de prelevare de organe, ţesuturi şi celule prin ordinul MS 1224/23 octombrie 2013. Prelevarea realizată la SCJU Sibiu este prima din martie 2014 încoace. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel