Primul lider gay al unei organizaţii politice naţionale în Israel

Steag Israel
Steag Israel

Partidul de stânga israelian Meretz l-a ales joi seara la conducerea sa pe Nitzan Horowitz, care şi-a recunoscut în mod deschis homosexualitatea şi care devine astfel primul lider gay al unei organizaţii politice naţionale în Israel, relatează AFP.

Horowitz, jurnalist în vârstă de 54 de ani şi fost deputat, l-a învins pe Tamar Zandberg, care deţinea funcţia de preşedinte al formaţiunii de mai bine de un an, în cursul unui vot al Comitetului Central al partidului.

Israelul are reputaţia de stat avansat în ceea ce priveşte transparenţa şi egalitatea pentru comunitatea LGBT, chiar şi în cadrul unor instituţii precum armata.

Premieră istorică pentru Israel

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a numit la 5 iunie, pentru prima dată în istoria ţării, un ministru gay pentru portofoliul Justiţiei, Amir Ohana. Totuşi, comentează AFP, această numire se crede că este motivată în mare parte de loialitatea politică a lui Amir Ohana faţă de premierul Netanyahu.

Primul deputat homosexual din Parlamentul israelian, Ouzi Even, a fost ales în 2002. Cinci deputaţi ai Parlamentului ales în aprilie (din 120) sunt gay.

Alegerea lui Horowitz are loc cu mai puţin de trei luni înainte de noile alegeri parlamentare programate la 17 septembrie. Netanyahu, aflat în imposibilitatea de a forma o coaliţie după alegerile din aprilie, a preferat să organizeze noi alegeri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel