Primarul Sectorului 1, scrisoase deschisă către ministrul Mediului. Se cer lămuriri cu privire la groapa de gunoi

Daniel Tudorache
Daniel Tudorache

Primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunţat că i-a cerut lămuriri ministrului Mediului, Costel Alexe, cu privire la declaraţiile referitoare la capacitatea gropii de gunoi IRIDEX. 

"I-am trimis o scrisoare deschisă Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, în care i-am solicitat public să ne comunice pe ce s-a bazat (date și măsurători) atunci când a afirmat că depozitul de deșeuri IRIDEX se află la 85% din capacitate.

L-am rugat, de asemenea, să răspundă și la cele două adrese trimise de Primăria Sectorului 1, în care semnalam probleme de legalitate privitoare la situația depozitului de deșeuri IRIDEX.", a scris primarul Daniel Tudorache pe pagina sa de Facebook. 

Stimate Domnule Ministru,

Având în vedere că v-ați declarat preocuparea față de problema nerespectării normelor de mediu și a poluării la nivelul Bucureștiului și că ați declarat că depozitul de deșeuri IRIDEX se află la 85% din capacitate, vă cer public să comunicați datele și măsurătorile care v-au determinat să afirmați acest lucru.

Totodată, vă solicit, și pe această cale, să răspundeți celor două adrese trimise de Primăria Sectorului 1, în atenția dumneavoastră, privitoare la situația depozitului de deșeuri IRIDEX.

În afirmațiile publice făcute de dumneavoastră vă aflați într-o gravă eroare menționând că depozitul se află la 85% din capacitatea de depozitare, în condițiile în care capacitatea autorizată a depozitului este de 4.500.000mc, iar măsurătorile au demonstrat existenta unei cantități depozitate de 5.000.000mc la nivelul lunii august 2019. Coroborat cu aceasta, afirmația IRIDEX, conform căreia se depozitează lunar cca 33.000 tone deșeuri, ilustrează fără drept de tăgadă că afirmația dumneavoastra este eronată.

De asemenea, compania IRIDEX menționează, într-o adresă trimisă Primăriei Sectorului 1 la momentul decembrie 2016, o capacitate disponibilă a depozitului de 600.000mc și o cantitate depozitată deja de 3.850.000mc. Trei ani mai târziu, în 2019, aceeași companie menționează o capacitate disponibilă de depozitare de 650.000mc.

Prin intermediul primei adrese, trimisă dumneavoastră în 09.01.2020, vă comunicam rezultatele expertizei tehnice judiciare efectuate de Primăria Sectorului 1, expertiză care a evidențiat ocuparea fără acte de către IRIDEX a peste 5,3 ha de teren din domeniul statului, pe care această companie depozitează și în prezent deșeuri.

Prin cea de-a doua adresă trimisă atât dumneavoastră, cât și Gărzii Naționale de Mediu, în 29.01.2020, vă comunicam Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 187/05.08.1999 și Planul Urbanistic Zonal, pe baza căruia a fost edificat depozitul IRIDEX. Terenul destinat legal depozitului în vederea emiterii Autorizației de Construire este de 16,5 ha, reprezentând 45,5% din totalul terenului analizat prin PUZ. Extinderea cu un nou depozit de deșeuri pe domeniul privat, prin cumpărarea a 9,9 ha de teren în Sectorul 1 și edificarea unei capacităti suplimentare de 1.600.000mc, cu încălcarea a numeroase articole din Hotărârea Guvernului nr.349/2005, este un subiect la care, în ciuda tuturor demersurilor făcute de Primăria Sectorului 1 către Ministerul Mediului și în trecut, nu am primit încă un răspuns oficial.

Mai mult, există o serie de ‘’erori materiale’’ în actele emise pentru IRIDEX de către Agenția pentru Protecția Mediului București. De exemplu, în prima Autorizație Integrată de Mediu nr.15, se menționează suprafața depozitului de 16,5 ha, această suprafață suferind modificări succesive, ajungând la 27,56 ha, în Autorizația Integrată de Mediu din 2018.

O altă “eroare materială”, care a fost corectată abia după trei ani în documentele publice emise de Ministerul Mediului prin Agenția pentru Protectia Mediului București, este și capacitatea depozitului majorată ilegal, de la 4.500.000mc inițiali, la 6.000.000mc așa cum este menționat în Autorizația Integrată de Mediu din 2014. Această eroare “materială” a fost corectată în 2017 la sesizările și insistențele Primăriei Sectorului 1.

Seria de “erori materiale” cum preferă instituțiile subordonate dumneavoastră, Agenția pentru Protecția Mediului București și Garda de Mediu să le numească, reprezintă nu numai o încălcare flagrantă a legislației europene și românești de mediu, dar și premisele unui atentat la sănătatea și confortul vieții cetățenilor din București.

Pentru o mai ușoară analiză a documentelor menționate mai sus, ne arătam disponibilitatea de a vi le pune la dispoziție.

Cu deosebită considerație,

Primarul Sectorului 1,

Daniel Tudorache

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel