Primarul care vrea interzicerea mașinilor poluante în oraș

Un primar din România vrea să interzică mașinile poluante în oraș. De asemenea, edilul dorește să aplice o serie de măsuri suplimentare pentru reducerea poluării. 

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, marţi, o serie de măsuri pentru reducerea poluării în oraş, unele dintre acestea vizând restricţionarea sau chiar interzicerea circulaţiei autovehiculelor poluante. Măsurile propuse de primarul Chirica încep de la restricţionarea graduală a circulaţiei autovehiculelor poluante pe timp de zi, în funcţie de nivelul de poluare, până la interzicerea acestora.

O altă propunere, transmisă Comisiei Europene, este cea prin care municipalitatea să acorde vouchere prin care să răscumpere de la ieşeni autoturismelor poluante. Cea de-a patra propunere a municipalităţii vizează modernizarea întregului parc auto al Primăriei Municipiului Iaşi şi al societăţilor şi direcţiilor subordonate din fonduri de la bugetul local, fonduri nerambursabile sau alte surse.

A cincea propunere se referă la introducerea unei taxe de congestie după modelul celei introduse în oraşele Londra, Goteborg, Milano, Madrid etc.

Vezi și: Introducere coplată! Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă

Vezi și: Percheziții de amploare la Mureș. Firme fantomă și evaziune fiscală

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel