Primăria Brăila va construi cu fonduri UE un adăpost pentru pescarii autorizați pe Dunăre

Primăria Brăila are în plan construirea pe Faleza Dunării a unui adăpost pescăresc, care poate găzdui până la 30 de ambarcaţiuni, pentru pescarii care desfăşoară activităţi autorizate de pescuit comercial pe Dunăre. 

Consilierii municipali brăileni au adoptat, în vederea construirii acestui obiectiv, proiectul intitulat "Măsuri privind îmbunătăţirea siguranţei pescarilor", care ar urma să beneficieze de fonduri europene nerambursabile în valoare de 2,59 milioane de lei

Adăpostul va da posibilitatea dezvoltării unui mediu favorabil pescarilor care practică pescuitul comercial pe Dunăre, în zona municipiului Brăila şi a localităţilor învecinate Vădeni, Chiscani, Gropeni, Tichileşti şi pe sectoarele aflate la confluenţa Dunării cu Siretul.

"Inexistenţa unui adăpost pescăresc are un impact negativ asupra sectorului de pescuit şi acvacultură, conducând la o creştere semnificativă a distanţei parcurse de către pescari între locurile de pescuit, de odihnă, de adăpost şi de reparaţii pentru bărci şi uneltele de pescuit şi implicit şi la scăderea intensităţii activităţii acestora. Condiţiile dificile de desfăşurare a activităţii de pescuit se răsfrâng asupra situaţiei financiare a pescarilor respectivi, afectează familiile şi comunităţile din care aceştia fac parte, ceea ce conduce la scăderea numărului de pescari comerciali activi şi implicit la scăderea nivelului de trai pentru comunităţile de pescari", se arată în expunerea de motive. 

Terenul alocat noului obiectiv are suprafaţa totală de 1.815 metri pătraţi, iar în acest spaţiu vor putea fi depozitate 15 ambarcaţiuni într-o incintă acoperită şi 15 pe o platformă exterioară, adăpostul urmând să fie dotat cu atelier de reparaţii şi cu o ladă frigorifică unde să poată fi depozitat temporar peştele capturat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel