Prim-ministrul ceh, acuzat de conflict de interese. Document confidențial UE

Comisia Europeană
Comisia Europeană

Potrivit Comisiei Europene, prim-ministrul ceh, Andrej Babis, se află într-o situaţie de "conflict de interese" între rolul său de şef al guvernului şi activităţile sale economice. Acesta ar putea fi obligat să ramburseze fondurile europene primite în mod nejustificat.

În această notă confidenţială datată 19 noiembrie şi consultată sâmbătă de AFP, avocaţii UE spun că dublul statut al lui Andrej Babis încalcă legea europeană şi ar putea duce la o cerere adresată guvernului ceh de a restitui subvenţiile UE.

Al doilea cel mai bogat om din țară

Al doilea cel mai bogat om din ţară, Andrej Babis, care conduce guvernul din iunie, este fondatorul gigantului agroalimentar Agrofert, care include şi două ziare importante şi principalul post de radio privat al ţării.

Documentul, dezvăluit de Le Monde şi The Guardian, se concentrează pe fondurile europene plătite în 2018 către conglomerat, care deţine participaţii la sute de societăţi care operează în sectoarele agricol, agroalimentar sau chimic. Dar juriştii au mers înapoi în 2013, când omul de afaceri a intrat oficial în politică.

Conform textului, fondurile europene primite s-au ridicat la 42 de milioane de euro în 2013 şi 82 de milioane în 2017.

Acest lucru va creşte în continuare presiunea asupra miliardarului, care a supravieţuit săptămâna trecută unei moţiuni de cenzură în parlamentul ceh ca urmare a unor acuzaţii de fraudă cu subvenţii UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel