Preşedintele Radev blochează numirea procurorului general al Bulgariei

Preşedintele bulgar Rumen Radev a blocat joi numirea lui Ivan Gheşev ca procuror general, informează Reuters. Desemnarea lui Gheşev printr-o procedură în care a fost singurul candidat provocase proteste de stradă în Bulgaria, scrie Agerpres.

Procurorul general are un rol important în combaterea corupţiei, iar organizaţia neguvernamentală Transparency International consideră Bulgaria cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană, menţionează Reuters, reamintind că niciun oficial bulgar de rang înalt nu a fost condamnat pentru corupţie.

Radev a anunţat că nu va semna numirea lui Gheşev pentru un mandat de şapte ani, care ar trebui să înceapă pe 10 ianuarie anul viitor, şi că va cere Consiliului Juridic Suprem (CJS), care l-a desemnat pe magistrat, să îşi reconsidere opţiunea.

Luna trecută, CJS a decis cu 20 de voturi pentru şi doar patru împotrivă promovarea lui Gheşev, în prezent adjunct al procurorului general; nu au existat alţi candidaţi.

Au urmat mai multe proteste, existând îndoieli cu privire la intenţia magistratului de a acţiona în mod real împotriva corupţiei la nivel înalt. Manifestanţii i-au cerut lui Radev să blocheze numirea, susţinând că alegerea lui Gheşev a fost aranjată dinainte printr-un acord între elitele politice coruptibile şi oligarhii bulgari. Mai multe organizaţii ale juriştilor au semnat scrisori în acest sens. Procurorii au susţinut, într-o scrisoare către Comisia Europeană, că alegerea a fost corectă şi transparentă şi au condamnat presiunile politice asupra lui Radev.

Preşedintele Bulgariei a declarat că procedura cu un singur candidat a fost necompetitivă şi "îl lipseşte pe viitorul procuror general de prestigiu şi legitimitate".

Potrivit Reuters, gestul lui Radev este considerat în mare măsură simbolic, deoarece preşedintele poate respinge numirea o singură dată. Dacă CJS îl susţine din nou pe Gheşev - aşa cum este de aşteptat - şeful statului va fi obligat să semneze numirea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel