Preşedintele ARPS, Doina Cozman: Nu avem o strategie naţională sau vreun program de prevenţie a sinuciderii

Sebastian Florea / 09 noi 2019 / 15:32

Preşedintele Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului (ARPS), Doina Cozman, atrage atenţia că în ţara noastră nu există nicio strategie sau vreun program naţional de prevenire a sinuciderii.

"În multe ţări din Europa şi din lume, aici mă gândesc mai ales la Australia, există programe de prevenţie a sinuciderii foarte bine puse la punct. În Europa, un program foarte frumos este în Finlanda. Pe de altă parte, trebuie să spun un lucru şi anume că în România nu avem nici măcar o strategie naţională de prevenire a sinuciderii, ca să nu mai vorbesc că nu avem lege. În Legea sănătăţii mintale care funcţionează în ţara noastră din 2002 există doar implicit referiri la riscul suicidal, dar nu avem o lege ţintită pe această problematică atât de gravă, care duce la creşterea mortalităţii", a spus Cozman, sâmbătă, la Sibiu.

Ea a susţinut că medicii ar trebui să-i influenţeze pe politicieni să ia măsuri ce ţin de o strategie naţională de prevenţie a sinuciderii.

"Sinuciderea este un indicator al sănătăţii populaţiei. (...) E o problemă care e privită foarte serios în toate părţile lumii. Să sperăm că vom avea forţă destulă noi, corpul medical, ca să influenţăm factorul decizional, politic, pentru a implementa măsuri ce ţin de strategia naţională de prevenţia sinuciderii", a afirmat preşedintele ARPS.

Doina Cozman participă sâmbătă, la Facultatea de Medicină din Sibiu, la Conferinţa naţională dedicată prevenirii sinuciderilor în România.

În 2018, s-au înregistrat oficial aproape 2.500 de sinucideri în România, potrivit unui raport publicat de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", a precizat dr. Silviu Morar, fost decan al Facultăţii de Medicină din Sibiu. AGERPRES