Presa internațională, în extaz după meciul Simona Halep - Serena Williams

Presa internațională are numai cuvinte de laudă la adresa Simonei Halep după meciul cu Serena Williams.

"Simona Halep a realizat ceea ce nimeni nu a mai fost capabilă să facă împotriva Serenei", a scris Reuters, care a evidenţiat faptul că românca a fost prima jucătoare care a făcut un break şi a câştigat un set contra liderului mondial la actuala ediţie a US Open.

„Serena a avut nevoie să îşi arate jocul legendar pentru a o învinge pe Simona Halep", cred şi cei de la ESPN.

Site-ul WTA a anunţat că „Serena îi supravieţuieşte lui Halep într-un meci epic de la US Open. Numărul 1 mondial, Serena Williams, a câştigat unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, impunându-se în faţa Simonei Halep într-o confruntare titanică de trei seturi".

[citeste si]

The Guardian susţine că Simona Halep „s-a îndoit şi s-a îndoit, dar nu a vrut să cedeze. Serena Williams a fost împinsă la limită de locul 5 WTA într-un sfert de finală captivant pe Arthur Ashe Stadium".

„Serena Williams pierde pentru prima dată un set la US Open, dar trece de Simona Halep şi ajunge în semifinale după un meci plin de lovituri fantastice şi schimburi captivante", a notat tennis.com, care a titrat: "Serena ştia că trebuie să arate ceva special pentru a câştiga şi a făcut asta", scrie DigiSport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel