Preot francez, inculpat pentru furtul obiecte liturgice

Un preot bănuit că a furat mobilier şi obiecte istorice din biserica din Arles a fost pus oficial sub acuzare şi plasat sub control judiciar.

Un preot bănuit că a furat mobilier şi obiecte incluse pe lista Monumentelor istorice din biserica din Arles, un oraş din sud-estul Franţei, a fost pus oficial sub acuzare şi plasat sub control judiciar, a dezvăluit luni pentru AFP o sursă din sistemul judiciar francez.

Preotul Stephane Cabanac, care a slujit la biserica din Arles din 2008 până în vara anului 2017, a fost inculpat săptămâna trecută pentru 'furt de bunuri culturale şi mobilier aparţinând domeniului public' între iunie 2014 şi iunie 2017. El este bănuit că a furat obiecte de cult aparţinând Primăriei din Arles, a căror valoare a fost estimată la 'mai multe milioane de euro', a precizat procurorul Patrick Desjardins.

'Din cele 1.000 de obiecte inventariate, 172 de obiecte clasificate pe lista de patrimoniu au dispărut', precum potire, patrafire, chivoturi şi cruci, a adăugat acelaşi procuror, precizând că ancheta urmează să stabilească daunele care sunt imputabile preotului. Acesta şi-a recunoscut faptele în timpul arestului. Ancheta judiciară a fost demarată după un inventar realizat la începutul verii de către serviciul de patrimoniu al Primăriei din Arles, care, constatând lipsa obiectelor, a depus o plângere în instanţă.

Într-un comunicat, Christopher Dufour, episcop de Aix şi Arles, afirmă că i-a cerut preotului pus sub acuzare, 'în faţa gravităţii faptelor care îi sunt reproşate', să se retragă cu titlu provizoriu 'din parohiile sale şi să nu îşi mai exercite meseria de preot până la pronunţarea deciziilor pe care le va lua justiţia'.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel