Premieră într-un bar de striptease din Franța

Doi roboţi care sunt capabili să execute numere de dans la bară vor debuta săptămâna viitoare într-un club de striptease din Nantes, un oraş din vestul Franţei, informează Reuters.

Roboţii sunt tot mai des acuzaţi că "fură" locurile de muncă ale oamenilor, însă dansatoarele din cluburile de noapte nu făceau parte până acum din rândul persoanelor care aveau motive de îngrijorare din această cauză.

Situaţia lor este însă pe cale să se schimbe, deoarece doi roboţi care poartă pantofi cu tocuri înalte vor debuta săptămâna viitoare în SC-Club din Nantes, unde vor executa numere de dans la bară, timp de o lună, pentru a marca a cincea aniversare a clubului.

Creaţi de artistul britanic Giles Walker, roboţii dispun de un corp metalic peste care au fost aplicate fragmente prelevate de la manechine din plastic.

"Pentru noi, este vorba despre o glumă, un fel de omagiu adus roboticii", a declarat patronul clubului francez, Laurent Roue, recunoscând totuşi că barurile şi cluburile de noapte reprezintă un domeniu de activitate în care este puţin probabil ca roboţii să fie utilizaţi în viitorul apropiat. "Avem nevoie de ceva uman, de căldură, de contact fizic, iar proiectul nostru combină opusuri ale acestor elemente", a adăugat el.

Patronul francez a mai spus că roboţii nu le vor înlocui pe cele 10 dansatoare ale clubului, care vor dansa alături de noii lor "colegi" de breaslă.

"Ei nu vor schimba cu adevărat sectorul nostru. Nu ne vor înlocui", a declarat o dansatoare în vârstă de 23 de ani, care foloseşte numele de scenă Lexi. "Nu avem un loc de muncă vulgar. Este un loc de muncă artistic. Este ceva frumos, iar roboţii nu vor schimba acest lucru", a adăugat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel