Premieră devastatoare pentru Boeing, în ianuarie 2020

Boeing 737 NG
Boeing 737 NG

Grupul aeronautic american Boeing Co a înregistrat o premieră devastatoare pentru companie.

Grupul aeronautic american Boeing Co nu a înregistrat luna trecută comenzi pentru avioane, fiind pentru prima dată din 1962 când în luna ianuarie "a rămas cu mâna goală", ceea ce arată adâncirea crizei provocate de modelul 737 MAX, transmite Reuters.

Începând din martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj, scrie Agerpres. 

Producţia celui mai bine vândut avion, oprită

Criza provocată de modelul 737 MAX a obligat Boeing să oprească producţia celui mai bine vândut avion al său şi să schimbe directorul general la finele lunii decembrie. În plus, datoria Boeing s-a dublat anul trecut la 27,3 miliarde de dolari. De asemenea, grupul aeronautic american a informat marţi că a livrat clienţilor în ianuarie doar 13 aeronave, după ce, în perioada similară din 2019, înregistrase 45 de comenzi şi livrase 46 de avioane.

Costurile legate de interdicţia de zbor impusă avioanelor Boeing 737 MAX vor depăşi probabil 18 miliarde de dolari (16,36 miliarde de euro), a avertizat luna trecută grupul aeronautic american, care a raportat prima pierdere anuală din 1997. În plus, cererea pentru modelul mai mare şi mai profitabil 787 Dreamliner a scăzut, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, determinând compania să reducă producţia, ceea ce a dus la scăderea fluxului de numerar, într-un moment în care datoria este în creştere.

Flux de numerar negativ

Boeing a raportat un flux de numerar negativ de 2,67 miliarde de dolari în trimestrul patru din 2019, comparativ cu un flux de numerar pozitiv de 2,45 miliarde de dolari în urmă cu un an. Pierderile operaţionale de bază s-au situat la 2,53 miliarde de dolari, sau 2,33 dolari per titlu, faţă de un profit de 3,87 miliarde de dolari, sau 5,48 dolari pe acţiune, în urmă cu un an.

Analiştii se aşteptau ca Boeing să raporteze câştiguri pe acţiune de 1,47 dolari per titlu. În 2019, Boeing a livrat un număr total de 390 de avioane, mai puţin de jumătate faţă de numărul avioanelor livrate în anul 2018 şi, totodată, cel mai mic număr de avioane livrate de Boeing în ultimii 11 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel