“CreştIslamul”: Noua religie gândită de americani

Mai multe organizaţii private ale bisericilor neo-protestante din Statele Unite sunt de părere că, în contextul actual, creştinii şi musulmanii trebuie să lase la o parte divergenţele vechi de secole, de ordin religios, moral şi istoric, spre a se uni într-o nouă religie denumită “Chrislam”.

Însă, fenomenul este dezbătut intens în societatea americană, informează "OneNewsNow" .

Pe baza ultimelor cuvântari publice ale "The Last Crusade", o congregaţie de biserici neo-protestante din Houston, Atlanta, Seatle şi Detroit au început să ţină predici de duminică despre Mohamed, fondatorul Islamului, pe care toţi musulmanii din lume îl consideră ultimul şi cel mai important Profet.

Spre uimirea enoriaşilor, aceştia au observat că pastorii din noua congregaţie au început sa ţină Coranul în altar, chiar lângă Biblie.

Iniţiatorii acestei tendinţe, cel puţin neobişnuite, se justifică afirmând că creştinii nu-şi pot iubi vecinii fără să aibă diverse relaţii cu ei.

Alan Wisdom, directorul Presbyterian Action Comitee şi vice-presedinte al Institute of Religion & Democracy, susţine deschis că Islamul nu are cum să fie văzut ca având aceeaşi valoare precum Evanghelia lui Iisus Hristos. Cu atât mai mult, "Coranul nu are ce căuta pe aceeaşi masă cu Cuvântul Sfânt al Domnului", afirmă el.

Citește și: Jurnalistul Sean Hannity l-a făcut praf pe activistul islamist Anjem Choudary- VIDEO 

"Biblia este singura revelaţie a lui Dumnezeu către oameni. Bisericile, de orice denominaţiune ar fi ele, trebuie să se concentreze doar pe predicarea Cuvântului Domnului. Când vrem să-l slăvim pe Dumnezeu, îl slăvim pe Iisus Hristos, şi nu putem amesteca aici alte religii", declară Alan Wisdom, care încheie susţinând că, "deşi este folositor ca orice creştin sa cunoască câte ceva despre Islam, trebuie stopată imixtiunea în creştinism a unei religii aflate din start în antiteză cu învăţăturile creştineşti".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel