POSTUL PAȘTELUI a început. Ce nu trebuie să faci

Postul Paștelui a început pe data de 19 februarie. În 2018, Paştele ortodox pică pe 8 aprilie, iar Postul Mare are loc în perioada 19 februarie - 7 aprilie.

Ținând seama că Postul Mare aduce aminte de postul celor 40 de zile ținute de Mântuitor înainte de începerea activității Sale mesianice (Luca IV, 1-2) a fost numit și Paresimi. În primele secole se obișnuia să se postească doar în Vinerea Patimilor, sau doar două zile înainte de Paști sau o săptămână.

Postul Paştelui 2018. La sfârșitul celui de-al treilea secol, Postul Mare a fost împărțit în două: Postul prepascal, cunoscut sub numele de Postul Paresimilor care ținea până în Duminică Floriilor și Postul Paștilor (Postul pascal) care ținea o săptămâna, începând cu Duminică Floriilor și încheindu-se cu Duminică Învierii Domnului.

Șapte săptămâni de post 

În urma Sinodului I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Răsărit a stabilit că durata postului să fie de șapte săptămâni, durata care a rămas valabilă până în zilele noastre.

Postul Paştelui 2018. În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalice. Mai mult, aceștia trebuie să se înalţe sufletește prin rugăciune alături de fapte bune.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel