Popularii spanioli păstrează cu ajutorul extremei drepte conducerea regiunii Madrid

Partidul Popular spaniol (PP), care a pierdut anul trecut conducerea guvernului de la Madrid în urma unui scandal de corupţie, şi-a asigurat miercuri preşedinţia regiunii madrilene cu ajutorul voturilor extremei drepte, transmite AFP.

Concurat de Ciudadanos (centru-dreapta) şi de Vox (extrema dreaptă), PP a obţinut rezultate slabe la alegerile legislative din aprilie, iar apoi la cele municipale şi regionale din mai. Însă prin acorduri cu aceste două formaţiuni, popularii şi-au menţinut intactă puterea în diviziunile administrative ale Spaniei, reuşind chiar să le smulgă socialiştilor conducerea primăriilor din Madrid şi Zaragoza. 

După două luni de negocieri cu Ciudadanos şi Vox, candidata PP, Isabel Diaz Ayuso, a fost învestită miercuri la conducerea regiunii Madrid. Ea devine astfel al treilea reprezentant al popularilor ce reuşeşte să obţină conducerea unei regiuni cu ajutorul voturilor extremei drepte, după Juan Manuel Moreno, învestit în ianuarie în fruntea Andaluziei - regiunea cea mai populată din Spania şi de 36 de ani fief al socialiştilor - şi Fernando Lopez-Miras, reales în iulie preşedinte al micii regiuni Murcia.

La fel ca în cazul acestora din urmă, Diaz Ayuso va guverna într-o coaliţie cu Ciudadanos, în timp ce Vox va rămâne în afara executivului regional, dar voturile aleşilor acestui partid vor fi indispensabile pentru formarea majorităţii.

Vox a ţinut să sublinieze că, deşi susţine PP, în deciziile ce se vor lua va respecta opţiunile alegătorilor extremei drepte; Diaz Ayuso a insistat însă asupra punctelor comune ale celor două partide. De asemenea, ea a promis reduceri semnificative de impozite în regiunea madrilenă, pe care partidul ei o conduce de 24 de ani fără întrerupere, dar unde mai mulţi dintre predecesorii ei au fost înlăturaţi după scandaluri de corupţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel