Ponta, întrebare-cheie pentru Rovana Plumb

Fondurile europene ar fi fost de preferat să aibă un cadru instituțional separat, dar pentru că sunt procedurile de acreditare vom merge în această structură, a declarat ministrul propus pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, în cadrul audierii sale din Comisiile reunite pentru afaceri europene din Camera Deputaților și Senat.

Ea a a fost întrebată de Victor Ponta, președintele Comisiei din Camera Deputaților, care structură este mai bună: cu ministru delegat sau cu minister separat.

"Din punctul meu de vedere ar fi fost de preferat un cadru instituțional separat dar, dată fiind actuala situație în ceea ce privește procedurile pentru creditare, pentru a evita orice risc de întârziere, vom merge în această structură", a spus Plumb.

Ea a precizat că se pregătește o Ordonanță de Urgență pentru a deveni ordonator principal de credite.

"În ceea ce privește activitatea mea în funcția de ministru al Guvernului Tudose, sper că, prin OUG, se vor stabili clar atribuțiile pe care le are ministrul delegat pentru desfășurarea activității fondurilor europene, astfel încât ministrul delegat pentru fonduri europene va deveni ordonator principal de credite pe toată activitatea pe care o desfășoară, inclusiv cheltuielile de finanțare care sunt legate de activitatea fondurilor europene. Sper ca acest pas înainte să fie de bun augur în ceea ce privește eficiența activității", a mai arătat ministrul propus, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel