Poluare în București. Ce ne otrăvește cel mai mult

Consilierii Generali ai Capitalei au aprobat, joi, Planul Integrat de Calitate a Aerului  2018 - 2022 în care au stabilit care sunt sursele de poluare în București și ce măsuri ar trebui luate în perioada următoare.

Din datele furnizate în planul aprobat de consilieri rezultă că traficul rutier este principalul responsabil de emisiile de NOx şi benzen, şi contribuie aproximativ 50% şi la emisiile de PM10 şi PM2,5. Încălzirea rezidenţială este cauza a peste 40% din emisiile de particule, această acivitate având contribuţii semnificative şi la emisiile celorolalţi poluanţi.

Operatorii industriali au o contribuţie importantă şi la emisiile de NOx – 25,5 % din total, trei sferturi din acest procent având drept cauză arderea combustibililor în instalaţiile mari de ardere ale CET-urilor (gaze naturale).

Studiul arată că viteza scăzută de rulare a mașinilor în traficul bucureștean duce la o creștere semnificativă a nivelului de poluare și constată că dacă s-ar reduce timpul de așteptare în intersecții ar fi scazut iar viteza ar crește poluarea s-ar reduce cu aproximativ 5%. Documentul oferă și soluții respectiv semaforizarea inteligentă a majorității intersecțiilor, achiziționarea de mijloace de transport în comun nepoluante, prelungirea rețelei de metrou, reabilitarea carosabilului de pe principalele artere. 

Cu toate că Bucureștiul este un oraș foarte poluat, în studiu se regăsește o statistică oficială care spune că în perioada 2000-2015 durata medie de viață în Capitală a crescut la 74,70 ani la bărbați și 80,56 la femei.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel