Poliţistul care ar fi bătut o femeie la finalul lunii octombrie, acuzat din nou de ameninţări la adresa unui alt tânăr

Mașină de Poliție
Mașină de Poliție

Poliţistul din oraşul Potcoava care ar fi bătut o femeie, în ziua de 26 octombrie, ar fi săvârşit o nouă infracţiune, şi anume, ar fi ameninţat cu acte de violenţă un tânăr de 19 ani din localitate. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, un tânăr de 19 ani, din Potcoava, a sesizat că ar fi fost ameninţat cu acte de violenţă, prin mesaje telefonice, de către un poliţist din localitate. Poliţistul în cauză este agentul în vârstă de 34 de ani, cercetat disciplinar pentru mai multe abateri, care pe 26 octombrie ar fi bătut o femeie din Potcoava.

"În această dimineaţă, un tânăr, de 19 ani, din oraşul Potcoava a sesizat faptul că la data de 3 noiembrie a.c., ar fi fost ameninţat cu acte de violenţă de către un poliţist din cadrul Poliţiei oraşului Potcoava, prin intermediul unor mesaje telefonice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare. Precizăm faptul că poliţistul este pus la dispoziţia unităţii şi se află în analiza consiliului de disciplină întrucât anterior acesta a săvârşit mai multe abateri disciplinare", au precizat reprezentanţii IPJ Olt, conform Agerpres. 

Bărbatul, acuzat că ar fi agresat o femeie

Poliţistul în vârstă de 34 de ani, din oraşul Potcoava, care ar fi agresat o femeie în timp ce era sub influenţa băuturilor alcoolice avea permisul de port armă ridicat din anul 2013 şi este la a patra cercetare disciplinară, în două rânduri fiind sancţionat, iar în ultimele două nefiind încheiate cercetările, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Poliţistul a fi agresat, în ziua de 26 octombrie, o femeie de 49 de ani, pe care o chemase să discute despre vopsirea unei camere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel